Stiinta & Tehnologie

Investitia in Logan furgon, recuperata intr-un an

Al treilea model care completeaza gama Logan, in versiunea furgoneta, a fost lansat ieri oficial pe piata din Romania si va fi disponibil spre vinzare incepind de astazi. Numai anul trecut, longevivul Pick-Up a contribuit la cifra de afaceri a Automobile Dacia cu aproximativ 88 de milioane de euro. Cu preturi pornind de la 7.500 de euro, Papucul si-a gasit peste 11.700 de clienti in Romania. Pentru urmasul sau, Logan furgon, oficialii companiei prevad un succes mult mai mare. Daca in fiecare zi din 2006 s-au vindut 32 de autoutilitare , in acest an capacitatea de productie a modelului furgon este estimata la 40 de unitati zilnic. „Productia initiala pentru Logan furgon va fi de 40 de unitati pe zi, cu posibilitatea de a creste pina la 60 de unitati pe zi in 2008. Piata va fi insa cea care va decide“, a declarat Constantin Stroe ( foto ), vicepresedintele Consiliului de Administratie la Dacia. Pretul maxim de achizitie a noului model nu va depasi 10.000 de euro, preciza Stroe cu ocazia scoaterii din productie a Papucului. Pentru primul sau an de existenta, numai furgonul ar putea genera vinzari de 135 de milioane de euro, ceea ce va duce la acoperirea a 87-88% a investitiilor initiate de Dacia in modelele break MCV si furgon, estimate la 154 de milioane de euro. Spre deosebire de Papuc, care a fost comercializat de-a lungul celor 31 de ani de existenta numai pe plan local, noul model are sanse mari sa fie trimis la export. Astfel, furgonul ar putea echivala cu circa 9% din cifra de afaceri de 1,46 de miliarde de euro a Dacia estimata pentru 2006. Un Papuc la opt Loganuri Pe ansamblul anului trecut, in Romania au fost comercializate 107.777 de vehicule marca Dacia, dintre care peste 96.000 au fost Logan si 11.733 Pick-Up. In ceea ce priveste mixul pe vinzari, aproximativ 12% din total au fost reprezentate de modelele utilitare. A doua versiune de caroserie din gama Logan, respectiv break-ul denumit Multi Convivial Vehicle (MCV), a fost lansata pe piata romaneasca in octombrie anul trecut si a inregistrat, pina la sfirsitul lui 2006, vinzari de peste 3.600 de unitati. Loganul furgon pleaca de la 6.700 de euro Modelul Logan Van , lansat aseara de automobile Dacia va benefica si de motorizare diesel si pe benzina. Variantele pe benzina vor fi echipate cu motoare de 1,4 si 1,6 litri, ambele cu 8 valve, care dezvolta 75 si, respectiv, 90 de cai putere. Varianta diesel are un motor de 1, 5 litri, care dezvolta 70 de cai putere. Preturile pentru dotarea standard pleaca de la 6.700 de euro pentru motorizarea pe benzina si 8.200 de euro pentru varianta diesel. Potrivit datelor oferite de producator, noul model are un consum de 7,9 si, respectiv, 8,1 litri/100 km, in ciclu mixt, pentru versiunea de motorizare pe benzina. Pentru modelul Diesel, consumul este de 5,3 litri. Capacitatea de incarcare a furgonului este de pina la 800 kg. Modelul este conceput pe structura mai vechiului produs al francezilor, Logan MCV (break) motiv pentru care eforturile investitionale ale producatorului au fost minime. Dacia va produce pina la 200 de modele Logan Van pe zi. Clientii din Romania si Bulgaria pot comanda masina incepind de astazi, iar lansarea pe alte piete este programata pentru toamna acestui an.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea