Stiinta & Tehnologie

Gigantii americani se intrec in pierderi de miliarde de dolari

For
d Motor Company , al doilea mare producator american de autovehicule dupa General Motors, a raportat pierderi-record de 12,7 miliarde de dolari in 2006. Numai in ultimul trimestru al anului trecut, pierderile s-au cifrat la 5,8 miliarde de dolari, din cauza scaderii masive a vinzarilor de camionete si a platilor compensatorii acordate. Practic, pentru fiecare autovehicul vindut in 2006, Ford a pierdut 4.380 de dolari. Valoarea actiunilor companiei s-a redus cu 1,5 dolari pe titlu, o diminuare peste estimarile analistilor de 1,35 dolari pe actiune. Rezultatul negativ inregistrat pe ansamblul anului trecut a depasit recordul anterior al producatorului, cind, in toiul recesiunii economiei americane din 1992, a pierdut 7,39 miliarde de dolari. Numai in primele trei luni ale aceluiasi an, pierderile s-au cifrat la 6,7 miliarde. Tot in 1992, rivalul GM a consemnat un record negativ absolut: pierderi de 23,4 miliarde de dolari. Oficialii Ford au declarat ca rezultatele negative vor continua in acest an si in 2008, urmind ca din 2009 compania sa treaca pe profit. Reprezentantii producatorului spun ca au 10 miliarde de dolari, bani indeajuns pentru continuarea afacerilor pina in 2009, si alte 7 miliarde de dolari vor fi investiti in lansarea de noi produse, pentru a reduce dependenta fata de camionete. Pentru primele trei luni din acest an, Ford si-a revizuit deja, in scadere cu 15,5%, estimarile de vinzari pe piata nord-americana, pina la 740.000 de autovehicule. In 2006, divizia de automobile Ford din America de Nord a consemnat pierderi de 6 miliarde de dolari, aproape jumatate dintre pierderile la nivel international. Plan de restructurare Planul de restructurare a companiei vizeaza renuntarea la 38.000 de muncitori si 14.000 de ingineri, precum si inchiderea a 16 fabrici in decursul a patru ani. Potrivit directorului financiar al Ford, Don Leclair, compania trebuie sa limiteze costurile cu aproximtiv cinci miliarde de dolari anual in 2007 si in 2008 pentru a redeveni profitabila. Directorul executiv al producatorului american, Allan Mullay, a declarat ca Ford va continua politica de revizuire a costurilor. „Cu cit ma uit mai des asupra acestui aspect, cu atit sint mai increzator ca vom putea continua politica de reducere a costurilor si dincolo de 2009“, a spus Mullay. Ford, care se bazeaza in principal pe camionete si Sport Utility Vehicles (SUV-uri), s-a confruntat cu cresterea pretului benzinei pe piata nord-americana, ceea ce a impins potentialii clienti sa se reorienteze spre masini mai mici si care au un consum de carburant mai redus. Oficialii Ford au sustinut ca vor veni cu noi modele pe piata in acest an. Printre noutati se numara cross-overul Edge, noua Serie F a pick-up-urilor Super Duty, un facelift pentru Focus si o noua generatie a berlinei Five Hundred. Cu toate acestea, analistii sint sceptici ca Ford va reusi doar prin aceste modele sa reajunga o companie profitabila pina in 2009. Detronat acasa Grupul japonez Toyota a urcat in luna ianuarie pe locul al doilea pe piata americana, in functie de numarul de automobile comercializate, in conditiile in care vinzarile combinate ale General Motors si Ford Motor au scazut cu peste 16%, transmite Reuters. Si anul trecut, in lunile iulie si noiembrie, Toyota a detronat Ford din punctul de vedere al numarului de masini comercializate. In prima luna a acestui an, vinzarile Ford au coborit cu 19%, iar cele ale GM cu 16%, intrucit ambii producatori si-au redus vinzarile catre agentiile de inchirieri de masini, cu marje reduse de profit, si au inchis in total 28 de fabrici. Toyota si-a majorat vinzarile in ianuarie 2007 cu zece puncte procentuale, oferind discounturi generoase pentru a compensa nivelul scazut al cererii. Analistii anticipeaza ca, la nivelul industriei auto, numarul de vehicule comercializate a scazut luna trecuta cu minimum 5%, reflectind situatia negativa de pe piata constructiilor , nivelul ridicat al dobinzilor si discounturile mai putin agresive. Cu toate acestea, alti producatori auto importanti au raportat cresteri ale vinzarilor in prima luna a anului. Vinzarile DaimlerChrysler in SUA au urcat cu 3%, cele ale Nissan Motor cu 8,9%, in timp ce Honda Motor a obtinut o crestere de 2,4%. In total, pe piata americana, cea mai mare piata auto din lume, au fost comercializate in 2006 aproximativ 16,7 milioane de automobile, sub numarul de 17,5 milioane de unitati raportat in 2005.
  •   2007-02-08
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Sfaturi pentru tinerii care isi incep activitatea profesionala

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila:  Condu-ti tu cariera, nu lasa cariera sa te conduca!

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare