Stiinta & Tehnologie

#majorare #salarii #dacia

Dacia mareste salariile in 2010 cu 300 lei

Salariul de baza al unui muncitor calificat de la Dacia va fi de 1.650 de lei fara sporuri incepand cu 1 aprilie 2010 gratie incheierii negocierilor dintre patronat si sindicate. Angajatii au primit o crestere de 300 de lei a salariului, aplicata in doua transe .

Angajatii uzinei Automobile Dacia vor beneficia de o majorare salariala de 300 de lei, care va fi aplicata in doua transe . Negocierile dintre patronat si sindicate s-au incheiat miercuri cu un acord intre cele doua parti. Incepand cu data de 1 ianuarie 2010 toti salariatii de la Dacia vor benefica de o crestere salariala de 220 lei, in suma fixa, iar acestia vor primi inca 80 de lei pe luna incepand cu 1 aprilie.

Revendicarea initiala a sindicatului a vizat acordarea incepand cu prima zi a acestui an o suma de 520 de lei pe luna pentru toti salaratii. In prima faza, patronatul a oferit 170 lei in trei transe, oferta care a nemultumiti sindicatul, care a declansat conflictul de interese, in conformitate cu legea conflictelor de munca. Intr-un final, cele doua parti au ajuns la un acord pe care il vor aplica pe contractul colectiv de munca . Negocierile pe alte teme decat cresterea salariala sunt continuate intre cele doua parti, una dintre principalele teme fiind activitatea de protectie a muncii.

Liderul sindical considera ca majorarea salariala se justifica date fiind rezultatele obtinute de uzina Dacia in 2009 si a previziunilor economice favorabile pentru acest an. Automobile Dacia a avut un profit de 230.28 milioane de RON, ceea ce reprezinta o crestere de 3.7% fata de 2008. Incepand cu 1 aprilie 2010, salariul minim pentru un muncitor califiiat de la Dacia va fi de 1.650 de lei, salariul de baza fara sporuri.

Cititi mai multe pe Automarket.ro

 

  •   2010-02-17
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Cum poti sa-ti reduci cheltuielile fara sa simti frustrarea renuntarii

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului