Stiinta & Tehnologie

#volan #functionare #airbag

Cum functioneaza airbag-urile (partea II)

De ani de zile, centura de siguranta a fost considerata cea mai de incredere forma de retinere pasiva din masinile noastre. De-alungul timpului, au existat mai multe dezbateri cu privire la siguranta acestora, in special referitoare la copii, si drept urmare, mare parte a legislatiilor internationale au adoptat legi obligatorii cu privire la utilizarea centurilor de aiguranta.

La fel ca si centurile de siguranta, conceptul de - o perna moale care se activeaza in cadrul unui impact- a fost prezent inca din al doilea razboi mondial, cand pe avioane, a fost patentat pentru prima data un dispozitiv gonflabil. Pana in prezent, statisticile au aratat ca airbag -urile au redus riscul de pierdere a vietii intr-un impact frontal direct cu 30%.

Apoi au urmat airbag-urile laterale si cortina. Astazi, masinile pot avea de la doua pana la opt airbag-uri active. La aceeasi controversa insa, ca si in cazul centurilor de siguranta, au fost supuse de-alungul timpului, si airbag-urile, care au facut obiectul  principal al industriei de cercetare si testare.

Expertii au avertizat, inca de la inceput, ca airbag-urile trebuie sa fie utilizate in tandem cu centurile de siguranta. subliniaza faptul ca un airbag nu este si nu poate fi o alternativa la centurile de siguranta. Aibrag-urile pot afecta pasagerii, iar in majoritatea cazurilor cu rani grave sau chiar deces, cauzate de airbag, centurile de siguranta nu au fost purtate.

Cercetatorii au stabilit ca in zona de risc, soferul se afla la distant de 5-8 cm de capacul care acopera airbag-ul. Deci, distanta de 25 cm de la airbag va oferi o marja de siguranta clara. Masoara aceasta distanta de la centrul volanului la stern. Daca in prezent, te asezi la mai putin de 10 cm distanta, recomandarea inginerilor este ajustarea pozitiei la volan prin functiile de care dispune scaunul masinii sau volanul.

In anul 1998, inginerilor li s-a permis introducerea intrerupatoarelor on/off pentru activarea si dezactivarea airbag-urilor. Acest lucru poate fi controlat de sofer in situatia in care exista probleme la sistemul locomotor al pasagerilor, in cazul unei femei gravide sau in situatia in care pe scaunul din fata sta asezat un adult si un copil de minim 12 ani (in cazul in care nu exista bancheta in spate sau copilul are nevoie de supravghere medicala).

Exista si reguli bine stabilite de legislatiile fiecarei tari, care permit doar in anumite conditii sau in cazul anumitor tipuri de masini, instalarea unor astel de dispozitive airbag on/off. Pe viitor, ne putem astepta la multe inovatii in acest domeniu, de vreme ce inginerii si designerii lucreaza continuu la dezvoltarea si implementarea unor idei, survenite in urma datelor preluate din accidente.

Producatorii dezvolta sisteme "inteligente" sau "avansate" de airbag-uri care ar putea fi in masura sa se desfasoare adaptat, in  functie de severitatea impactului, dimensiunea si pozitia pasagerilor. Viitoarele airbag-uri vor trebui sa elimine riscurile actuale ale acestor sisteme.

Cititi mai multe pe Auto.ro  

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea