Stiinta & Tehnologie

Competiţia se ascute pe piaţa creditelor auto

Conc
urenţa între bănci pentru atragerea clienţilor persoane fizice se intensifică pe piaţa creditelor auto. Astfel, perioada maximă de acordare a sărit pană la zece ani, nivelul împrumuturilor - pană la euro , iar varsta solicitantului la finele perioadei de creditare, pană la 70 de ani. şi dobanzile au scăzut, urmand evoluţia celor practicate în general pe piaţă. Dobanzile efective au rămas însă la un nivel destul de ridicat, de minimum 12%, pentru creditele în euro. Împrumuturile pe 7-10 ani pentru cumpărarea unei maşini au avantajul că sunt mai uşor de suportat în timp de către titulari, cu toate că pe totalul perioadei costul este mai mare. Astfel, pentru un credit de 28.800 RON (preţul de achiziţie al unui Logan cu echipare medie), pentru o perioadă de şapte ani, veţi plăti o dobandă de 11,5% pe an, ritmul de rambursare fiind de 500 RON/lună. În acest caz, dobanda efectivă (DAE) practicată de Banca Transilvania este de 13,44%. Pentru împrumuturile pe cinci ani, anuitatea (rata plus dobanda) ajunge la 633.39 RON, iar dobanda anuală efectivă se apropie de 14% pe an. Pentru împrumuturile pe trei ani, trebuie să plătiţi lunar suma de 949 RON, DAE fiind de 14,92% pe an. La Raiffeisen Bank puteţi contracta un împrumut de 8.000 de euro pentru o perioadă de maximum şapte ani, cu o dobandă de 7,9% pe an (DAE fiind, potrivit băncii, de 8,19% pe an, fără asigurare), rata lunară ajungand la 126,6 euro. Pentru un credit de cinci ani, dobanda este de 7,95 pe an (DAE 8,18%), la o rată lunară de 164,19 euro. CH Firenze a lansat, după BRD, împrumutul auto pentru o perioadă de maximum zece ani. La CH Firenze puteţi contracta un credit pentru achiziţionarea unei maşini de 8.000 de euro pentru o perioadă de zece ani. Astfel, pentru un avans de 35%, rata lunară plătită pentru un împrumut pe zece ani este de 67,56 euro/lună, pentru cinci ani, de 110 euro, iar pentru patru ani, de 131 de euro. În acest caz, dobanda practicată este de 6,86% pe an, oferta băncii pentru situaţiile în care avansul plătit este de 35%. Pentru celelalte cazuri, dobanda la euro este de 7,5% pe an, şi de 12% pentru creditele în RON. DAE variază în funcţie de suma împrumutată şi de valuta în care s-a luat creditul. Astfel, DAE este de 16.18% pe an pentru un credit auto de 50.000 RON, acordat pe 10 ani, iar pentru un credit auto de 15.000 EUR acordat pe 10 ani DAE este de 11.16%. BRD oferă posibilitatea contractării unui împrumut pe zece ani în lei, cu o dobandă variabilă, în prezent de 9,5%, suma maximă fiind de 165.500 RON, în timp ce pentru creditele în euro dobanda este de 11,4% pe an, în prezent, acestea fiind acordate pentru o perioadă de maximum opt ani. Împrumuturile pentru maşinile second-hand, mai scumpe Bancherii apreciază o cerere crescută pentru împrumuturile destinate maşinilor second-hand, odată cu apariţia pe piaţă a unor dealeri de renume internaţional, care oferă produse de calitate foarte bună. Creditele pentru maşinile uzate sunt însă puţin mai scumpe, dobanda fiind mai mare cu pană la patru puncte procentuale faţă de cele pentru autovehiculele noi, mai ales că garantaţi cu bunul cumpărat, care-şi pierde valoarea în timp. Astfel, dacă pentru o maşină nouă plătiţi o dobandă anuală de 9,5-10% pentru împrumuturile în lei, pentru a achiziţiona un autoturism la mana a doua veţi plăti o dobandă de 13,5% pe an. În plus, băncile finanţează achiziţia maşinilor second-hand doar dacă acestea au, de regulă, o vechime de maximum 5 ani la data solicitării creditului. şi în ceea ce priveşte sumele care pot fi împrumutate băncile sunt puţin mai prundente cand este vorba de autoturisme second-hand, astfel încat cu greu poţi găsi un astfel de credit care să treacă de 25.000 de euro sau echivalent în RON sau dolari. Taxe şi comisioane pentru obţinerea de credite auto * Comision de acordare a creditului, de regulă de 2%, minimum 75 de euro * Comision de analiză a dosarului, de circa 0,2% * Comision de administrare lunară a creditului, de 0,25% * Taxa pentru înscrierea în arhiva electronică de garanţii imobiliare, 70 de RON
  •   2006-08-30
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, specialist marketing si vanzari Radu Mircea Chirvase: De ce ai cumpara un smartphone? (partea a II-a)

Expertul Acasa.ro, specialist marketing si vanzari Radu Mircea Chirvase

Pune o intrebare