Stiinta & Tehnologie

"Best-seller"-urile Europei

Piat
a europeana de autoturisme este suficient de diversificata astfel incat sa nu putem vorbi despre modele preferate in toate statele, in egala masura. Cu toate acestea, indiferent de topurile de vanzari din tarile membre ale UE, exista cateva modele care se regasesc de fiecare data in primele zece locuri. Anul 2007 a fost unul destul de agitat in materie de preferinte ale cumparatorilor europeni de autoturisme. Inceputul anului a adus cu sine aparitia de noi modele sau relansarea celor introduse in 2006. Multe au facut un pas urias ca urmare a retragerii de pe piata a modelelor din generatia anterioara. Cel mai bun exemplu este Peugeot 207, devenit cel mai bine vandut autoturism din Europa odata cu disparitia lui 206 de pe cele mai multe piete. La fel de bine, in primele luni ale anului, Ford Focus era cel mai vandut model, dar a cedat locul in fata nou-venitilor: Volkswagen Golf a urcat spectaculos (traind, practic, o a doua viata), de pe locul 7 pe 3 si apoi pe 2, ocupand primul loc in statisticile pe mai multe luni ale anului; Renault Clio III, de pe locul 8 a urcat pe pozitia a doua, pentru ca ulterior sa cedeze masiv teren; Fiat Punto, in forma sa noua Grande Punto, a explodat si el, situandu-se, o vreme, pe -. In luna mai, Peugeot 207 a preluat sefia vanzarilor din Europa, fiind amenintat in clasamentul pe intreg anul de Volkswagen Golf (cel mai bine vandut in octombrie), Ford Focus, Opel Corsa si Opel Astra. Acesta din urma a pierdut din optiuni in luna a zecea, dupa ce in septembrie fusese lider. masini in Romania La noi situatia este destul de diferita, in primul rand din cauza puterii de cumparare. Desi volumul total al pietei l-a depasit deja pe cel din Polonia, cele mai multe autoturisme din top au un pret mediu de sub 10.000 de euro, Dacia Logan fiind campion detasat. Dintre autovehiculele de import, cele mai vandute sunt Renault Clio II, Renault Megane si Opel Astra Classic. Modelele Ford (Focus si Fiesta) sunt scoase din Top 10 de cele doua autoturisme produse in Romania. - Dacia Logan: 77.991 - Daewoo Matiz: 1-.3-9 - Renault Clio: 13.527 - Renault Megane: 9.670 - Opel Astra Classic: 7.779 - Chevrolet Aveo : 7.-01 - Skoda Octavia: 6.237 - Skoda Fabia: 6.157 - Volkswagen Polo : 5.378 - Skoda Octavia Tour: 5.287 Cititi continuarea in Saptamana Financiara
  •   2007-12-04
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu: Tot ce trebuie sa stii despre asigurarea obligatorie a locuintelor

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu, consultant de asigurari

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Sfaturi financiare pentru toti membrii familiei, de la mic la mare

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare