Galatasaray s-a calificat in finala Cupei Turciei, dupa ce a eliminat pe Trabzon. In campionat, Cim Bom s-a apropiat la patru puncte de Fenerbahce , pe care este posibil sa o intilneasca in ultimul act.
Gica Hagi continua cursa pentru realizarea eventului in Turcia, Galatasaray calificindu-se in finala Cupei dupa ce a eliminat, la loviturile de departajare, pe Trabzon. A treia candidata la titlu, care i-a furat trei puncte lui Hagi chiar pe Ali Sami Yen , a deschis scorul, Cim Bom egalind in penultimul minut de joc prin Necati Ates. Se pare ca norocul si-a intors fata si spre Hagi, care a pierdut destule puncte in minutele de prelungire, Galatasaray invingind cu 4-2 la loviturile de departajare.
Adversara leilor din ultimul act al competitiei se va alege dintre Fenerbahce, contracandidata la titlu, si Denizli, partida dintre cele doua disputindu-se aseara tirziu.
Am exersat penalty-urile
Dupa meci, Gica Hagi a apreciat ca Galatasaray si-a cistigat locul in ultimul act al Cupei Turciei. Echipa mea a fost puternica si a crezut pina la final ca poate invinge. A jucat foarte bine, dar a facut si greseli. A muncit mult pentru calificare. Jucatorii mei au meritat aceasta victorie, a declarat antrenorul roman, precizind ca a exersat loviturile de la punctul cu var, lucru pe care l-au facut probabil si adversarii de miercuri: Miercuri dimineata, noi am exersat si penalty-urile, gindindu-ne ca se va ajunge la acestea, iar Mondragon a cistigat duelul cu adversarii.
Mondragon i-a aratat finala
Presa din Turcia nu a fost incintata de partida. Fotomac a apreciat ca ambele formatii au avut o evolutie mediocra, iar Milliyet ca: A fost unul dintre cele mai neproductive meciuri jucate de Galatasaray in ultimul timp, in timp ce Hurriyet a scris: Dupa prelungiri, a intrat in scena Mondragon si el i-a aratat finala Cupei Turciei unei echipe Galatasaray care nu a jucat fotbal.
Schimbari analizate cu lupa
Ideile tactice ale lui Hagi au fost analizate de jurnalistii turci, care insa au avut pareri diferite. A gresit scotindu-l din joc pe Ayhan, a notat aceeasi publicatie, in timp ce Sabah a apreciat ca inlocuirea gresita a fost cea a francezului Ribery, motivind: Ar fi trebuit sa profite in continuare de rapiditatea lui. Insa ultima schimbare facuta de Hagi, care l-a introdus in joc pe Hasan Sas in locul lui Hakan Sukur, a fost corecta. Mai duri la adresa atacantului turc au fost cei de la Vatan: Antrenorul roman ar trebui sa faca schimbari majore in echipa si sa il scoata din lot pe Hakan.