Social

Zi nefastă pentru romanii din Serie A

Etapa a 29-a a campionatului italian de fotbal nu a fost una dintre cele mai bune pentru romanii din Serie A. Codrea a fost eliminat în meciul pierdut de Siena la Parma, Vali Năstase a pierdut cu Ascoli , pe teren propriu, în faţa liderului Inter, iar duelul romanilor Mutu şi Chivu, ultimul accidentat, s-a încheiat nedecis, 0-0. Inter Milano şi-a continuat liniştită marşul spre titlu în Serie A. Echipa condusă de Roberto Mancini s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la Ascoli, formaţie la care Vali Năstase a fost integralist, romanul primind un cartonaş galben în minutul 69 al partidei. Eroul lui Inter a fost Zlatan Ibrahimovic , atacantul suedez trecandu-şi în cont “dubla”, în minutele 66 şi 74, în timp ce Ascoli a marcat golul de onoare în minutele de prelungire, Massimo Bonanni transformand un penalty. Cu 24 de victorii în 28 de partide, Inter a mărit la 18 puncte avansul în fruntea clasamentului, după ce Roma a remizat la Fiorentina. Formaţia lui Adrian Mutu a reuşit să reziste în zece oameni, după ce Dario Dainelli a fost eliminat în minutul 33, dar Adrian Mutu nu a mai reuşit să marcheze, fiind doar avertizat cu galben în minutul 70. În subsolul clasamentului, atat Parma cat şi Reggina şi-au mărit şansele de salvare de la retrogradare , după victoriile obţinute. Formaţia AC Parma, condusă de Claudio Ranieri, a triumfat cu 1-0 în faţa Sienei, singurul gol al partidei fiind marcat de Andrea Gasbaroni în minutul 18, şansele oaspeţilor de a mai reveni fiind năruite în minutul 75, cand internaţionalul roman Paul Codrea a fost eliminat. Reggina a părăsit zona periculoasă a clasamentului, după o victorie impresionantă în faţa Cataniei, scor 4-1. Nicola Amoruso (56), Pasquale Foggia (60), Rolando Bianchi (84, pen) şi Ricardo Esteves au marcat pentru Reggina, în timp ce Fausto Rossini a marcat golul de onoare pe final.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea