Social

Votul uninominal: toti il cer, nimeni nu-l vrea

Votul uninominal ramine o simpla tema de discutie. Teoretic, aproape toate partidele sustin schimbarea sistemului electoral. Practic insa, nimeni nu se grabeste sa-l aplice. Partidul Democrat a dezgropat recent tema votului uninominal. Fiind un subiect cu priza la public, revine in actualitate de citeva ori pe an. Pentru Emil Boc, a reprezentat si un prilej de a-l pune din nou in dificultate pe premierul Tariceanu. Liderul PD i-a cerut presedintelui PNL sa promoveze votul uninominal prin asumarea raspunderii Guvernului. Ideea a fost respinsa categoric de liberali, care stiu foarte bine ca, desi este sustinut la nivel declarativ, votul uninominal are sanse minime sa treaca de Parlament. Asta pentru ca fiecare partid are propria viziune despre cum ar trebui sa arate noul sistem electoral . Democratii - adeptii sistemului german Unii dintre liderii PD sint destul de evazivi atunci cind sint invitati sa explice varianta de vot uninominal pe care o sustin. Explicatia oficiala: teama de a nu le scapa ceva. „Sintem adeptii sistemului german, cel agreat de ani buni de societatea civila, cel propus de Pirvulescu de la Pro Democratia. Nu intru in amanunte, intrati pe site si vedeti acolo. Cu cit intru mai in amanunte, cu atit risc sa fac mai multe omisiuni“, ne-a declarat vicepresedintele PD Cezar Preda. Spre varianta propusa de Asociatia Pro Democratia par sa incline si liberalii, care se declara insa surprinsi de pozitia PD in acest sens. Mihai Voicu, presedintele Comisiei Electorale din Parlament, se declara bucuros de schimbarea de atitudine a colegilor de Alianta, dar aminteste faptul ca „in urma cu mai putin de sase luni, liderii PD sustineau votul preferential pe lista si nu votul uninominal“. „Anul trecut, in luna august, la Scoala de vara a tinerilor democrati, presedintele PD, Emil Boc, a declarat ca este prea devreme pentru introducerea votului uninominal“, spune Voicu. Un vot pentru o singura persoana Aplicarea sistemului de vot uninominal promovat de liberali - un alegator, cu un singur vot pentru o singura persoana, ar „crea o legatura intre alegator si cel ales, care il va responsabiliza pe acesta din urma“, crede Mihai Voicu. Deputatul liberal mai spune ca in acelasi timp trebuie avut in vedere faptul ca „un numar cit mai mic de alegatori sa nu isi gaseasca reprezentare in Parlament“. „Noi nu sintem adeptii unui sistem britanic, prin care cel care cistiga ia tot si astfel se poate cistiga o majoritate cu doar 20-30%, ci ai unui sistem care pleaca de la votul unui alegator pentru un singur ales spre asigurarea unei proportionalitati in raport cu numarul de voturi obtinute de un partid politic.“ Cu alte cuvinte, o parte dintre mandate ar fi obtinute in functie de numarul total de voturi primite de candidatii partidului respectiv. In ciuda esecurilor de pina acum, Voicu este optimist si crede ca alegerile din 2008 se vor desfasura pe baza sistemului uninominal, iar pentru adoptarea acestui sistem, deputatul PNL mizeaza inclusiv pe sprijinul PSD. „ Partidul Social Democrat s-a pronuntat prin liderii sai in favoarea reformei sistemului electoral in mai multe rinduri, astfel incit cred ca vom gasi resurse pentru a adopta acest proiect“, a concluzionat Mihai Voicu. Social democratii au varianta lor Optimismul liberalilor este, si el, teoretic. Cum teoretica este si sustinerea PSD, care are o alta varianta decit cea a liberalilor si democratilor. Varianta ce a esuat recent in cazul alegerilor pentru europarlamentari. „Noi am avut o incercare de introducere a unui sistem mixt pe liste care nu sint fixe, cu vot pe regiuni pentru alegerile pentru Parlamentul European. Respingerea acestei variante a demonstrat cine isi doreste sau nu o schimbare“, spune vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu. Potrivit proiectului social democratilor, alegerile ar fi urmat sa se desfasoare pe circumscriptii regionale, partidele s-ar fi prezentat cu liste de nume trecute aleatoriu. Alegatorii ar fi avut libertatea de a taia candidatii pe care nu ii vor, optind asfel doar pentru cei care doresc sa ii reprezinte. PRM si UDMR refuza categoric PRM refuza ideea votului uninominal si sustine, prin vocea vicepresedintelui Lucian Bolcas, ca „in Romania nu exista acele conditii socio-politice care sa permita impunerea unui asemenea sistem“. Bolcas spune ca prin votul uninominal ar intra in Parlament doar cei care au banii pentru a sustine o campanie electorala costisitoare si, in plus, pe liste nu si-ar mai putea face aparitia tinerii, deoarece acestia nu pot avea vizibilitate. Si UDMR respinge votul uninominal, pe motiv ca ar dezavantaja partidele mai mici. Marko Bela crede ca, prin acest sistem, in Parlament ar fi mai multi artisti, iar rezultatul ar fi „penibil“. Concluzia: „Nici o sansa“ In ciuda faptului ca atit PD, PNL, cit si PSD pledeaza pentru diverse forme de vot uninominal, sansele ca acesta sa treaca de Parlament sint si de aceasta data foarte mici. „In acest moment nu exista partid politic care sa vrea cu adevarat introducerea votului uninominal“, considera fostul negociator-sef in relatia cu UE, Vasile Puscas, idee impartasita si de Adrian Sorescu, director de cercetare in cadrul APD, in timp ce liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, este categoric: „La actuala configuratie din Parlament, votul uninominal nu ar avea nici o sansa!“. O practica rara in Europa Franta si Marea Britanie sint singurele tari din Europa care utilizeaza scrutinul majoritar uninominal pentru alegerea parlamentului. In Marea Britanie el se desfasoara intr-un singur tur, in timp ce in Franta - unde acesta se intinde pe doua tururi, modul de alegere este similar cu scrutinul pentru postul de primar din Romania. Germania, Macedonia, Lituania, Ungaria folosesc sistemul mixt, uninominal si de lista, iar Republica Irlanda are un sistem care combina scrutinul nominal cu reprezentarea proportionala. Doar Albania alege parlamentul in mod preponderent prin scrutin majoritar uninominal. In rest, toate tarile din Europa folosesc scrutinul proportional de lista, in diferite variante. Modelul Pro Democratia Conform proiectului de Cod electoral propus de APD, alegerea parlamentarilor ar urma sa se realizeze pe baza unui sistem proportional prin compensare, avind la baza scrutinul intr-un singur tur in circumscriptii uninominale. Un singur vot si nu doua cum se intimpla in cazul german. Presupunind ca intr-o circumscriptie electorala trebuie alesi zece reprezentanti, cinci vor fi alesi uninominal, iar celelalte cinci mandate vor fi repartizate la nivelul circumscriptiei electorale, dupa urmatorul algoritm: - pentru fiecare partid politic in parte se insumeaza voturile obtinute de candidatii sai din toate cele cinci colegii uninominale si, in functie de rezultatul obtinut, se stabileste cite mandate dintre cele zece ar trebui sa revina fiecarui partid politic; - pentru fiecare partid in parte, din numarul de mandate care trebuie sa ii revina (din totalul celor zece) se scade numarul de mandate cistigate de candidatii sai la nivelul circumscriptiilor uninominale; - pentru fiecare partid in parte, mandatele se atribuie acelor candidati care au obtinut cel mai mare numar de voturi la nivelul circumscriptiilor uninominale, in rindul candidatilor care au pierdut alegerile in circumscriptiile in care au candidat.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea