Social

Vin de trei ori mai mulţi turişti israelieni în 2007

Delta Dunării, Sibiul - Capitala Europeană a anului - şi staţiunile balneo, la care se adaugă Festivalul "George Enescu", reprezintă principalele direcţii de promovare susţinute de Romania la cea de-a 13-a ediţie a Targului Internaţional de Turism de la Tel Aviv , Israel. Touroperatorii se aşteaptă anul acesta la o triplare a numărului de israelieni care vor veni ca turişti aici. Expozanţii romani mizează pe creşterea numărului de clienţi din Israel, estimările optimiste fiind bazate nu doar pe cererea tradiţională manifestată din partea turiştilor din această ţară, ci şi pe îmbunătăţirea ofertei de servicii la cazare şi chiar transport. „Dorim să relansăm cererea pentru turismul balnear pentru că în relaţia cu Israel aceasta are tradiţie", a declarat, pentru Adevărul, Doru George Antonie, şeful Biroului de turism al Romaniei la Tel Aviv. Acesta spune că israelienii manifestă un interes deosebit pentru Romania ca destinaţie turistică, mai ales după implementarea campaniei locale de promovare sub sloganul „Romania, o vacanţă tot timpul anului". Unul dintre expozanţi, Julian Andrei, director general al agenţiei de turism Blue Line International, estimează chiar triplarea numărului de turişti israelieni în Romania în acest an. Blue Line este singura agenţie care a introdus chartere pe ruta Bucureşti - Tel Aviv, în 2006. „Anul trecut, am adus în Romania circa 5.000 de turişti din Israel, în condiţiile în care am operat zboruri cu avionul numai două luni. Pentru acest an, estimăm o majorare a numărului de clienţi de pană la trei ori", ne-a mai informat oficialul Blue Line. Primele chartere operate de agenţie în acest an vor avea loc în luna martie. Romania, în competiţie directă cu Cipru, Bulgaria şi Turcia „Romania se luptă cu alte destinaţii la modă în Israel, precum Cipru, Bulgaria sau Turcia. În acest moment însă, Israel este cea mai importantă piaţă de curse charter spre Romania - care beneficiază şi de o mare oportunitate, aceea că ţara noastră este privită cu simpatie , mai spune Julian Andrei. Anul trecut, numărul turiştilor israelieni care au vizitat Romania a fost, după unele estimări, de circa 110.000, destinaţiile preferate fiind staţiunile montane şi unităţile care oferă posibilitatea de tratament. Trebuie remarcat însă că, înainte de 1989, staţiunile balneare din ţară primeau anual peste 50.000 de turişti din Israel. În acest moment, majoritatea celor care s-au arătat interesaţi de oferta romanească nu cunosc mai mult de două-trei destinaţii autohtone, disputa, din punct de vedere al notorietăţii, fiind dată între Sinaia şi Poiana Braşov. Hotelierii romani, pe de altă parte, speră să „spargă piaţa" cu tarife atragătoare „Oferta noastră de preţ, care cuprinde un pachet de servicii de 12 nopţi de cazare, micul dejun, transport şi accesul la piscine şi saună, este de 800 de dolari de persoană", declară Răzvan Martes, general manager al hotelului Germisara din Geoagiu Băi. Ce este Targul Internaţional de Turism de la Tel Aviv Manifestarea, care reuneşte circa 300 de firme din 30 de state, este una dintre cele mai importante din zona Mediteranei şi cel mai mare targ de profil din Israel, cei 10 expozanţi romani axandu-şi oferta în special pe turismul balnear şi cultural. De altfel, standul organizat de Autoritatea Naţională pentru Turism s-a bucurat de mare atenţie din partea specialiştilor de profil, şi nu numai, fiind manifestat un interes deosebit pentru oferta de spa şi wellness.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea