Social

Victorie pentru Roma în derby-ul cu Palermo

AS Roma, echipa lui Cristian Chivu, a învins cu 4-0 formaţia Palermo , într-un meci contand pentru etapa a 16-a din Serie A, disputat duminică seară pe Stadio Olimpico. Brazilianul Mancini a deschis scorul pentru romani, cu un minut înainte de pauză, cu un şut superb, de la marginea careului, care nu i-a lăsat nicio şansă lui Fontana. În minutul 55, Taddei a obţinut un penalti pentru Roma, transformat de Totti . 2-0 pentru gazde, iar atacantul italian a urcat la cota 10 în clasamentul golgheterilor. Mancini a realizat dubla, în minutul 83, cu un şut la colţul scurt, mingea lovind bara înainte de a poposi în poarta lui Fontana. Cu două minute înainte de final, sicilienii au rămas în zece jucători, după ce Fabio Simplicio a primit al doilea galben, în urma unei intrări dure asupra lui Mancini. După eliminarea brazilianului de la Palermo, Chivu a fost înlocuit cu Rosi. Scorul a luat proporţii în minutele de prelungire, Biava înscriind în proprie poartă. 4-0 pentru Roma, o victorie mai mult decat clară pentru echipa căpitanului naţionalei Romaniei. Romanii ocupă locul secund în Serie A, cu 35 de puncte, cu şapte mai puţin decat liderul Inter. În ciuda înfrangerii, Palermo şi-a păstrat poziţia a treia în clasament, cu 31 de puncte.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea