Social

Victorie dominantă pentru Raikkonen!

Kimi Raikkonen a intrat cu succes în rolul de înlocuitor al lui Michael Schumacher la Ferrari şi a început sezonul 2007 al Formulei 1 cu o victorie în Marele Premiu al Australiei. Finlandezul, aflat la debutul său pentru Ferrari, a plecat din pole position şi, cu excepţia catorva tururi după opririle la pit -stop, s-a aflat în fruntea plutonului pe parcursul întregii curse. Campionul mondial en-titre, Fernando Alonso , a termina la 7.242 de secunde în spatele finlandezului, în timp ce laurii cursei au fost culeşi de coechipierul său de la McLaren, Lewis Hamilton, care a obţinut un loc trei senzaţional la debutul său în Formula 1. S-a glumit pe seama lui spunandu-se că a trecut de la cursele de Formula 1 pe Playstation la cele reale, dar englezula reuşit o cursă impresionantă şi a pierdut locul doi în faţa campionului mondial Alonso abia după ultima oprire la pit-stop, cand strategia spaniolului a dat roade. Monoposturile McLaren s-au comportat bine, dar nu au putut ţine pasul cu cei de la Ferrari, Raikkonen luand o opţiune serioasă pentru postura de favorit. În spatele său, Hamilton s-a evidenţiat ca un potenţial star al Formulei 1, cu o evoluţie agresivă şi curajoasă. Englezul de 22 de ani l-a depăşit pe Alonso chiar la start şi a pierdut locul doi după ce a încetinit de întarziatul Takuma Sato la a doua intrare la boxe. Celălalt pilot de la Ferrari, Felipe Massa, care a fost mai rapid decat Raikkonen în pre-sezon, a fost trădat în calificări de cutia de viteze şi a trebuit să plece de pe ultima poziţie a grilei de start, dar a reuşit o cursă senzaţională de urmărire şi a urcat pană pe locul şase. Dezamăgirea începutului de sezon a fost Honda, care nu a reuşit nici măcar o clasare între primele zece locuri, maşinile fiind clar depăşite de nivelul adversarilor. Brazilianul Rubens Barrichello a reuşit abia să se claseze pe locul 11, în timp ce coechipierul Button a terminat pe poziţia a 15-a.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea