Social

Victor Piţurcă ar vrea să preia Craiova

Victor Piţurcă ar dori, din cate se pare, să revină la echipa sa de suflet , Universitatea Craiova, dar asta doar după ce ar pleca de la naţională. Mai mult, a recunoscut că se gandeşte la „Ion Oblemenco” în vederea meciului decisiv cu Olanda din preliminariile europenelor, a aflat cotidianul Gazeta de Sud. „La Universitatea am făcut primii paşi în fotbal, la Craiova am crescut şi am debutat în fotbal în prima liga, adică vreau să spun că Universitatea rămane echipa mea de suflet, fiind şi oltean. Cu Steaua însă am obţinut performanţe fantastice, motiv pentru care, normal, şi Steaua mi-a rămas în suflet”, a ţinut să precizeze selecţionerul. Întrebat dacă ar dori să se întoarcă la Universitatea Craiova, Victor Piţurcă a răpuns: „După cum se ştie, la un moment dat, în septembrie 2004, am fost foarte aproape de a reveni antrenorul Universităţii... Nu se ştie niciodată! Sunt oltean, Universitatea este echipa la care am crescut, la Craiova am îmbrăcat pentru prima dată un echipament de fotbal. Am mai spus-o, aş dori să antrenez Universitatea. Poate, la un moment dat, voi antrena din nou Universitatea!”. Întrebat apoi cand se poate întampla acest lucru, selecţionerul a precizat că doar după ce va părăsi banca tehnică a naţionalei. „Am mai declarat că aş mai vrea să antrenez o echipă din provincie şi să detronam Capitala. La un moment dat, asta chiar se va întampla!”, a argumentat Piţurcă. Nici subiectul preliminariilor EURO 2008 nu a fost evitat de selecţioner, acesta precizand că meciul de pe teren propriu cu „Portocala Mecanică” poate avea loc chiar la Craiova, pe „Ion Oblemenco”. „Sunt şanse ca acest meci să se dispute la Craiova. Decizia finală va fi luată însă cu două luni înainte de data desfăşurării partidei”, a precizat selecţionerul. Deşi s-a vorbit prin presă în ultimul timp de o posibilă selecţionare a portarului Universităţii, Mircea Bornescu , Victor Piţurcă a ţinut să spulbere aceste speculaţii: „ Bornescu nu este o soluţie pentru naţională, iar asta s-a văzut din meciurile Universităţii în 2006”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea