Social

Victor Athanasie Stănculescu: M-am aflat între două plutoane de execuţie

Invitatul emisiunii 3x3, Victor Athanasie Stănculescu, a făcut noi dezvăluiri despre implicarea sa în Revoluţia din decembrie 1989. Stănculescu a explicat că a încercat să evite vărsarea de sange şi a povestit cum a preluat comanda Ministerului Apărării, imediat după ce generalul Milea s-a sinucis . El a negat orice implicare în violenţele de la Timişoara. De altfel, generalul a spus că situaţia sa în acea vreme era una foarte delicată, deoarece risca să fie executat ori de dictatori, ori de popor . De asemenea, generalul a explicat că a dat ordine contradictorii şi a dat rapoarte false celor doi dictatori, pentru a încerca să evite ca armata să tragă în populaţie. Fostul general a explicat că a refuzat să preia puterea în decembrie '89, deşi i s-a propus de trei ori acest lucru, motivand decizia sa prin faptul că "Romania a cunoscut prea multe dictaturi". Despre generalul Milea, pe care l-a înlocuit în timpul Revoluţiei, generalul Stănculescu a declarat că s-a sinucis, deoarece presiunea psihologică la care era supus era prea mare. De altfel, în opinia lui Stănculescu, generalul Milea ar fi fost şi el judecat şi acuzat de genocid dacă nu s-ar fi sinucis.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea