Social

Vastag pune manusile pe birou

Francisc Vastag a decis sa revina in boxul romanesc . Fostul antrenor coordonator al lotului olimpic si-a depus ieri candidatura la presedintia Federatiei Romane de Box , la alegerile programate pe 28 ianuarie. „Am fost propus de mai multe cluburi si m-am gindit ca ar fi bine sa incerc sa fac ceva pentru boxul romanesc. Pentru domnul Obreja este greu sa le faca pe toate, sa se ocupe de box atit pe plan intern, cit si international si m-am gindit ca i-ar prinde bine o mina de ajutor. Daca voi deveni presedinte imi doresc sa colaborez cu Rudel Obreja in interesul boxului romanesc“, a afirmat Francisc Vastag. Decizia fostului antrenor de a-si depune candidatura la sefia FRB l-a surprins insa pe Rudel Obreja: „A fost o surpriza pentru mine. Eu nu am reusit sa mai vorbesc cu Vastag in ultimul timp. Chiar de Craciun l-am sunat, dar nu mi-a raspuns. Din punctul meu de vedere, daca nu voi fi ales presedinte, ma voi retrage si din functiile pe care le detin la nivel international. Nu imi doresc nici o alta functie. Eu mi-am depus candidatura la presedintie si atit“. Pe lista candidatilor la sefia forului de box si-a inscris numele si Nicolae Ghita , presedintele Box Club Locomotiva 009 Bucuresti. „Acest Ghita Nicolae pretinde in CV-ul pe care l-a trimis pe adresa federatiei ca detine codurile conturilor secrete ale lui Hitler si Ceausescu la sase banci straine . Cu acesti bani el vrea sa salveze boxul romanesc“, a mai spus Rudel Obreja.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea