Social

Van Buyten salvează Bayern-ul pe San Siro

Daniel Van Buyten a fost eroul lui Bayern Munchen, marţi seară, în faţa “diavolului” milanez. Fundaşul belgian a înscris de două ori în poarta italienilor, iar meciul tur din sferturile de finală dintre Milan şi campioana Germaniei s-a încheiat indecis , 2-2. Italienii au condus cu 1-0 şi 2-1, însă tenacitatea şi puterea de luptă a nemţilor le-a asigurat un egal oarecum nemeritat . Italienii au cu siguranţă de ce să fie supăraţi după acest meci. Nu pe arbitru, care, fie vorba între noi, a fost destul de îngăduitor cu ei, ci pe ei înşişi, pentru lejeritatea cu care au ratat cateva bune şanse de gol, însă mai ales pentru starea de somnolenţă a defensivei la ultima fază a meciului, la care au fost egalaţi. Nemţii nu au mişcat nimic în prima repriză, în timp ce gazdele s-au apropiat treptat de poarta adversă. Gilardino l-a făcut mare pe Rensing, cand l-a luat la ţintă cu o lovitură de cap. La scurt timp, Milan a cerut penalty la o intrare neglijentă asupra lui Kaka, însă centralul rus a văzut bine şi s-a abţinut să fluiere. La faza imediat următoare, mai exact în minutul 40, Pirlo a marcat un gol de poveste, după ce a păcălit jocul la ofsaid al apărării germane. Micuţul playmaker italian a reuşit să îl lobeze excelent pe portarul oaspeţilor cu o lovitură de cap. 1-0, un scor normal la pauză, după modul în care s-au desfăşurat ostilităţile. În minutul 53 unul dintre asistenţi a anulat eronat un gol marcat de Gilardino. Kaka a ratat şansa lui 2-0 zece minute mai tarziu, iar legea junglei fotbalului s-a dovedit a fi neiertătoare chiar şi cu norocoşii “diavoli”. În minutul 78, Van Buyten a profitat de o gafă a defensivei gazdelor şi a înscris, lăsandu-l fără replică pe Dida. Italienii au beneficiat de un penalty discutabil cu şapte minute înainte de final, iar Kaka nu a ratat şansa de a-şi aduce din nou echipa în avantaj. Chiar şi la 1-2, Bayern păstra numeroase şanse de calificare, avand în vedere golul marcat pe teren străin. Insistenţa din ultimele minute a nemţilor le-a fost răsplătită cu un nou gol, marcat de acelaşi fundaş belgian, de data aceasta la o gafă în lanţ a bătranei defensive milaneze, dar şi a portarului Dida. Norocul proverbial al italienilor i-a părăsit marţi seară şi le-a suras nemţilor, care sunt cu un picior în semifinalele Ligii Campionilor. Lupta nu este nici pe departe încheiată însă, chiar dacă Bayern este favorită. La experienţa echipei lui Ancelotti, o victorie a Milanului cu 1-0 pe Allianz Arena nu ar fi o surpriză foarte mare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea