Social

V-ati dona organele in caz de moarte cerebrala?

Cotidianul initiaza astazi o dezbatere pentru schimbarea legislatiei in domeniul transplantului de organe, prin legiferarea acordului prezumat: daca in timpul vietii nu declari explicit ca nu vrei sa-ti fie prelevate organe, devii donator implicit in cazul in care ajungi in moarte cerebrala. Fie ca au nevoie de un rinichi nou, de o inima sanatoasa, de un ficat nou ori de un plamin curat, cei 1.800 de romani care se aflau la inceputul anului 2007 pe listele de asteptare pentru un transplant de organe trebuie insa sa se resemneze la gindul ca sansa de a gasi un donator este destul de rara in Romania, in conditiile in care in 2006 au existat doar 22 de donatori aflati in moarte cerebrala, iar in 2005 numai 12. Asa s-a ajuns la situatia ca doar 70 de romani sa beneficieze anul trecut de un organ provenit de la un cadavru, in timp ce restul au ramas in asteptare. Trebuie mentionat faptul ca 160 de romani care aveau nevoie de un rinichi nou au reusit sa il obtina de la donatori vii. Ficatul si inima nu pot fi insa procurate in acelasi mod, deoarece transplantul lor presupune moartea donatorului. Numarul mic de donatori din Romania este explicat de doua fenomene. Primul este faptul ca depistarea donatorilor aflati in moarte cerebrala, adica a oamenilor carora le-a murit creierul si mai sint tinuti in viata doar prin aparate, insanatosirea lor fiind imposibila, este extrem de deficitara. Astfel, pentru cele 450 de spitale din Romania exista opt coordonatori de transplant impartiti pe regiuni geografice. Prin comparatie, intr-un singur spital mare din Barcelona exista sase asemenea coordonatori. Fara constatarile lor, eventualii donatori nu pot fi inclusi in sistemul de transplant de organe. Statistic, intre doua si sase procente din numarul deceselor din sectiile de Terapie Intesiva il reprezinta pacienti aflati in moarte cerebrala. In mod normal, ar insemna ca, din 700 de decese, cit se inregistreaza in medie pe parcursul unui an la Terapie Intensiva intr-un spital judetean de anvergura sau intr-un spital de urgenta, cel putin 14 pacienti ar trebui sa devina donatori de organe. La 40-45 de asemenea spitale, inseamna peste 500 de potentiali donatori pe an. In realitate, lipsa medicilor pregatiti pentru a coordona organizarea unui transplant, dar si lipsa din unele spitale a aparaturii necesare mentinerii in viata a unui pacient aflat in moarte cerebrala reduc drastic acest numar. Din aceasta cauza, media europeana pentru numarul de donatori, raportata la fiecare milion de locuitori, este de 20, iar in Romania este 0,5, pe cind in Slovacia este de 36. A doua cauza majora a numarului mic de donatori din Romania este o legislatie prohibitiva, care impune obtinerea acordului membrilor familiei celui aflat in moarte cerebrala, pentru ca acesta sa devina donator. Daca unul din parinti sau un frate se impotriveste, transplantul nu se mai poate efectua. „In Uniunea Europeana, doar cinci tari din 27 mai cer acordul familiei, restul avind in vigoare acordul prezumat, prin care, daca un pacient aflat in moarte cerebrala nu si-a exprimat in timpul vietii refuzul explicit de a deveni donator, se considera automat ca este de acord“, spune Rosana Turcu, coordonator regional de transplant pentru Bucuresti. Presedintele Agentiei Nationale de Transplant, Victor Zota, este si el de parere ca, de cele mai multe ori, refuzul familiei este motivul pentru care se pierd multi donatori: „E dificil sa-i ceri cuiva care si-a pierdut fiul sa semneze ca e de acord sa ii doneze organele altcuiva. Unii invoca argumente religioase, altii pur si simplu nu vor. Introducerea acordului prezumat prin lege ar rezolva multe din aceste situatii si ar duce la cresterea numarului de transplanturi. In 2005, in Ungaria, unde exista acordul prezumat, au fost 180 de donatori, iar in Romania doar 12. In Spania, unde si acolo este tot acord prezumat, au fost 1.900“. Specialistii romani in domeniul transplantului de organe, precum profesorii Irinel Popescu si Radu Deac, cred si ei ca introducerea prin lege a acordului prezumat ar insemna salvarea de vieti. In acest context, in care si presedintele ANT doreste aceasta modificare legislativa, pe care o va inainta Ministerului Sanatatii, iar in Parlament a fost depusa in urma cu doua saptamini o alta initiativa legislativa in acest sens, ramine intrebarea de ce aceasta nu s-a produs pina acum. Pentru ca, statistic, sansele unui pacient care are nevoie de o inima noua de a supravietui mai mult de un an si jumatate in lipsa transplantului sint de doar 20%. Urgenta cu care aceste initiative vor fi adoptate inseamna pentru citeva sute de oameni diferenta dintre viata si moarte. Raspunsul se afla in ultima lege care reglementeaza transplantul de organe in Romania si care a fost data anul trecut. Legea pentru reforma in sistemul sanitar prevede ca transplantul de la un pacient aflat in moarte cerebrala poate fi efectuat doar cu acordul familiei acestuia. Adoptata prin asumarea raspunderii guvernului Tariceanu, legea respectiva a fost special gindita pentru a interzice acordul prezumat. O recunoaste Vasile Astarastoaie, secretarul Colegiului Medicilor din Romania si presedintele Comisiei de Bioetica din Ministerul Sanatatii. „La momentul elaborarii legii respective s-a pus in discutie problema introducerii acordului prezumat, dar Comisia de Bioetica a fost total impotriva, pentru ca astfel nici nu se rezolva problema transplanturilor si se mai introducea si o noua problema: corpul uman era tratat ca un obiect“, spune Astarastoaie. El mai crede ca societatea romaneasca nu este inca pregatita pentru introducerea unei asemenea prevederi. „Transplantul este o forma de canibalism non-oral. In societatea romaneasca mai exista inca un respect fata de cultul mortilor si fata de traditia familiei, nu ca in alte societati occidentale, unde fiul ii imprumuta bani tatalui cu dobinda. Moartea cerebrala e o notiune impusa cu argumente pragmatice si ar putea duce la abuzuri din partea medicilor“, mai crede presedintele Comisiei de Bioetica din Ministerul Sanatatii. Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, spune insa ca la momentul respectiv nu a stiut de existenta unei asemenea propuneri: „Nu mi s-a spus ca s-a discutat asa ceva. Daca stiam ca s-a respins formula acordului prezumat, luam atitudine“. „Multi nu inteleg cit de important este sa avem si o legislatie care sa ne permita sa facem mai multe transplanturi, sa salvam mai multe vieti. Din pacate, exista multe prejudecati si oamenii se impotrivesc. O lege care sa instituie acordul prezumat ar fi extrem de utila“, spune profesorul Irinel Popescu, specialist in transplantul de ficat. Cind vine vorba de transplantul de organe, trebuie specificat faptul ca, desi nu reprezinta o garantie a faptului ca bolnavii vor trai pina la adinci batrineti, sansele lor de supravietuire pe termen mediu cresc considerabil. Astfel, daca in 1988 doar 31% din cei care beneficiau de un transplant de ficat traiau mai mult de zece ani, in 2005 indicele a atins 60% in majoritatea tarilor europene. De asemenea, numarul celor care traiesc cu zece ani mai mult in urma unui transplant de plamin s-a ridicat de la 70,9 la 76% in doar noua ani. Datele provin din statistici oficiale ale Comisiei Europene. Cele trei vieti ale lui Costinel Tanase Cotidianul a reconstituit drumul organelor prelevate de la un tinar ajuns in moarte cerebrala dupa un accident de munca pina la noii proprietari. Momentul in care Costinel Tanase a fost urcat in ambulanta, sub privirea indurerata a fratelui sau, care si-a dat acordul pentru salvarea altor trei vieti Pe 7 iulie 2006, Costinel Tanase a murit la Spitalul Floreasca din Bucuresti. Cu o zi in urma, acoperisul unui depozit de pe o platforma industriala din Pitesti, pe care il repara, s-a crapat si Costinel a cazut in cap de la aproape patru metri inaltime. Desi accidentul i-a fost fatal, citeva kilograme din corpul sau continua sa traiasca pina in ziua de azi, dar in alti trei oameni. Pentru a arata cit de important este transplantul de organe si cum astfel de proceduri salveaza vieti, am reconstituit drumul pe care ficatul si rinichii lui Costinel l-au parcurs dupa ce el a murit si va arata noua lor viata. Pentru ca, practic, viata lui Costinel Tanase s-a impartit in trei. Inima, cu toate ca a fost recoltata la timp si trimisa pentru transplant, nu a putut fi folosita din cauza unor afectiuni ce au fost descoperite abia la controlul efectuat la clinica de transplant cardiac din Tirgu-Mures. In prealabil, reporterii Cotidianul au luat legatura cu rudele donatorului, care nu s-au opus acestui demers jurnalistic. Pina sa moara, Costinel Tanase era lacatus mecanic la o companie de constructii din Pitesti si locuia impreuna cu mama sa. Dupa ce a murit, cei doi rinichi si ficatul au apucat-o pe cai separate si au inceput vieti total diferite. Rinichiul sting cerne acum singele Cameliei Dima, un fost librar ce a trebuit sa se pensioneze la numai 25 de ani din cauza ca propriii rinichi erau prea mici si lenesi. De altfel, Camelia este la al doilea transplant, primul fiind facut in 1995 cu un rinichi primit de la tatal sau. O sarcina pierduta a dus insa la oprirea organului si a trimis-o la dializa. Patru ani a asteptat pe liste un donator. Anul trecut, telefonul primit in geana noptii, prin care era chemata la spitalul Fundeni pentru a fi operata, i-a redat speranta unei vieti normale. Nu este nici placut, nici comod sa stii ca o data la citeva zile trebuie sa privesti tavanul de pe un pat de spital, cite patru ore, in timp ce masinarii complicate iti scot singele din corp, picatura cu picatura, pentru a-l filtra de toxine, dupa care ti se face plinul. Ca la o benzinarie. Rinichiul lui Costinel este acum bucurestean. Mai intra din cind in cind in libraria unde a lucrat noul sau stapin. Cartile s-au scumpit, iar Camelia le citeste cu grija, fara sa lase semne si le pune la loc pe raft. Din cind in cind mai tese si goblenuri. Duce o viata normala. „Ma mai gindesc din cind in cind la cel care mi-a dat acest rinichi. Nu stiu nimic despre el, dar il pomenesc la biserica. Imi pare rau pentru ca a murit, dar macar o parte din el traieste mai departe“, spune Camelia. Dupa ce a facut acest transplant, si-a convins intreaga familie sa fie de acord cu donarea de organe. Tot aproape de miezul unei nopti de vara, si rinichiul drept si-a gasit un nou stapin. Ion Ionescu a raspuns la telefon si nici macar nu a ezitat sa vina la Fundeni a doua zi pentru a face testele de compatibilitate. Trecusera mai bine de doi ani si jumatate de cind rinichii sai intrasera in somaj si facea dializa. Dupa socoteala sa de informatician, lucrurile ar fi trebuit sa mearga snur la dializa si nu se gindea pe vremea aceea la un transplant. Dar fie ghinionul, fie mizeria din spitale a facut ca in primul an si jumatate de tratament sa aiba noua infectii cu streptococul auriu, un microb teribil contactat din spital. In momentul in care nu mai stia sigur daca persistenta infectiei este un test de rezistenta la care ii este supus organismul sau un semn ca trebuie sa incerce un alt tratament, Ion Ionescu a trecut pe un alt tip de dializa, mai putin susceptibila la eventuale infectii intraspitalicesti. El era inscris pe lista de asteptare pentru un transplant, dar a incercat sa gaseasca un donator si de unul singur. Si a gasit vreo trei consateni, numai ca nici unul nu era compatibil cu el. Asa se face ca rinichiul lui Costinel a fost biletul sau norocos de sanatate. Si de aceasta data, inainte ca lucrurile sa mearga bine, au mers prost. O alta infectie pe care a luat-o din spital, cu un microb si mai parsiv, numit Klebsiella, l-a mai tinut citeva luni la pat. Dupa asemenea incercari, oricine s-ar astepta ca Ion Ionescu sa priveasca cel putin sceptic o unitate medicala inainte de a intra in ea. „Nu medicii sint de vina ca am facut acele infectii in spital. Nu ei trebuie sa spele si sa curete“, spune Ionescu, constient de faptul ca noul sau rinichi i-a redat independenta fata de spitalele in care facea dializa de trei ori pe saptamina. „Nu puteam sa plec nicaieri mai mult de doua zile“, isi aminteste el de vremea in care facea dializa. Nu stie nici macar cum il cheama pe cel care i-a dat rinichiul, desi ar vrea sa ii cunoasca macar numele mic. Sa il pomeneasca in rugaciuni, spune el. Ion Ionescu este constient de norocul sau, pentru ca „e o situatie destul de delicata sa ceri unei familii aflate in fata unei tragedii sa semneze pentru a dona organele celui drag si nu ma mira ca multi refuza. Dar totusi e vorba despre a salva alte vieti. Introducerea acordului prezumat ar fi cea mai buna metoda pentru a rezolva aceasta chestiune“. Ca si fratele sau geaman, rinichiul drept este acum tot bucurestean. Si merge, impreuna cu proprietarul sau, cite opt ore la munca, intr-un birou aflat intr-o zona aglomerata a Capitalei. Spre deosebire de rinichi, ficatul a devenit oltean. Luminita Badea l-a primit cu mare bucurie. Era deja internata la Fundeni, unde i se descoperise o ciroza hepatica. Stie ca a avut noroc ca tocmai ea s-a potrivit cel mai bine si ca unii asteapta ani buni pina sa primeasca un organ. „Persoana care a murit traieste prin mine. Stiu ca sint oameni care spun ca prelevarea de organe fara acordul familiei este un pacat, dar poate ca si Dumnezeu te iarta daca faci un lucru bun“, spune Luminita Badea. Acum, ficatul isi ajuta noul stapin la gatit sau cind lucreaza goblenuri. Se plimba mult impreuna si citesc pe saturate. „Intr-adevar, dupa transplant a trebuit sa imi construiesc un program mai strict pentru a lua medicamente, dar m-am adaptat si pot sa fac lucrurile care imi plac“, adauga Badea. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea