Social

Unitatea Moldovei, negociata la Moscova

Chisinaul trebuie sa accepte soldati rusi si sa renunte la NATO, la drapel si la stema , ca sa poata mentine unitatea statului. Presedintele Vladimir Voronin s-a intilnit, marti, cu liderul de la Kremlin pentru a propune o reglementare a conflictului din Transnistria care sa nu afecteze unitatea Republicii Moldova. Pentru a-si atinge obiectivul, Voronin este pregatit sa unifice armatele moldoveana si transnistreana, sa infiinteze un post comun de televiziune si sa elimine punctele vamale, relateaza cotidianului rus „Kommersant“. Presa de la Chisinau sustine ca Voronin este dispus sa renunte si la stema si la drapelul actual al tarii, care amintesc de simbolurile romanesti. Citand surse de la Kremlin, presa rusa sustine ca Moscova nu va permite crearea unei confederatii, cum vor separatistii transnistreni. In schimb, Rusia ii va cere lui Voronin sa abadoneze eventualele planuri de aderare la NATO si sa garanteze neutralitatea republicii prin Constitutie si printr-un document international, care sa fie semnat de UE, SUA si Rusia. Moscova mai doreste, sustin sursele citate, mentinerea trupelor ruse din Transnistria pe termen nelimitat si protejarea investitiilor facute in regiune de oamenii de afaceri rusi. Vladimir Voronin urma sa-i ceara presedintelui Rusiei sa nu majoreze pretul gazelor naturale, avand in vedere ca Chisinaul plateste 181 de dolari pe mia de metri cubi, cel mai mare pret din regiune, cu 11 dolari mai mult decit pretul platit de Ucraina. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea