Social

Ungureanu, noul sef al "spionilor"

Cu o larga majoritate, fostul ministru de Externe Mihai Razvan Ungureanu a fost validat de Parlament pentru functia de director al SIE. Cu 295 de voturi pentru si 23 contra (PRM), Mihai Razvan Ungureanu ( foto ) a fost validat miercuri de Parlament in functia de director al SIE. Ungureanu, care cu o zi inainte a fost votat in unanimitate la comisiile de specialitate, avea practic nevoie de 223 de voturi pentru validare . Inainte de scrutin, doar senatorul PRM Gheorghe Funar a uzat de procedura de a pune intrebari candidatului la functia numarul unu in SIE. Cum era de asteptat, Funar l-a intrebat pe Ungureanu daca in calitate de director al SIE va mai sustine politica promovata ca ministru de Externe fata de Fundatia Gojdu, daca a primit pasaport israelian si ce pozitie are fata de „Declaratia de la Tirgu-Mures“ a UDMR, unde se fac referiri la autonomie. Ungureanu a raspuns punctual doar la a doua intrebare, mentionind ca are doar o singura cetatenie, iar la celelalte a precizat ca va apara interesele statului roman. Imediat dupa validare, Mihai Razvan Ungureanu nu a dat amanunte precise privind intentiile sale in noua functie. „Inca nu ma simt director la SIE pentru ca hotarirea Parlamentului ce valideaza candidatura mea nu a fost inca publicata in Monitorul Oficial. Nu pot preciza nici ce prioritati trebuie stabilite si nici ce schimbari ar trebui facute pentru ca nu cunosc inca cerintele postului si institutia in general. Dati-mi intii timp sa vad exact despre ce este vorba, sa stim care e momentul de la care pornim. In orice caz, cum am spus si ieri in audieri, important este ca Romania sa poata fi perceputa si nu in ultimul rind sa poata fi activa pe plan extern, asa cum arata exigentele noastre si asa cum o cer asteptarile noastre“, a declarat Ungureanu. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea