Social

Unde putem merge la lucru în Europa

Uşile Europei sunt numai întredeschise pentru muncitorii romani, 15 dintre cele 25 de ţări membre anunţand că vor aplica restricţii în următorii doi ani.Cei mai avantajaţi sunt lucrătorii cu înaltă calificare, ei fiind doriţi de majoritatea ţărilor. De asemenea, lucrătorii necalificaţi din construcţii şi agricultură au acces chiar şi în ţările europene care au impus restricţii în alte sectoare . Majoritatea ţărilor UE şi-au anunţat deja condiţiile deşi notificările oficiale privind accesul romanilor şi bulgarilor pe piaţa muncii, însoţite de detaliile administrative, vor fi trimise Comisiei Europene abia în jurul datei de 15 ianuarie 2007. Italia: construcţii, agricultură, lucrări casnice Piaţa Muncii va fi deschisă în Italia, începand din 1 ianuarie 2007, pentru cetăţenii romani şi bulgari în unele sectoare, cum ar fi construcţiile, agricultura, industria metalurgică, turismul, asistenţa socială sau domeniul legat de activităţile casnice. Sunt, de asemenea, deschise sectoarele care necesită înaltă calificare. Libera circulaţie va viza şi "munca sezonieră". Romanii formează cea mai mare comunitate de imigranţi din Italia, în număr de peste 300.000. Franţa: fără restricţii în şapte sectoare, de la 1 mai Începand din mai 2006, Franţa va aplica aceleaşi măsuri adoptate pentru forţa de muncă din celelalte ţări foste comuniste, integrate în 2004. Astfel, romanii vor putea lucra fără restricţii în şapte sectoare economice : construcţii şi lucrări publice, restaurante şi hoteluri, agricultură, industria metalurgică, industria prelucrătoare, comerţ şi vanzări, domeniu imobiliar. Este vorba de un total de 61 de meserii. Ungaria: drept de angajare pentru 219 profesii Budapesta va garanta drept de angajare muncitorilor din 219 domenii, în sectoare precum alimentaţia, textilele şi construcţiile. Romania a fost principala sursă de lucrători străini din Ungaria în ultimii ani. În pofida unei rate a şomajului de 7%, Ungaria se confruntă cu o lipsă a forţei de muncă în anumite domenii şi este o destinaţie atractivă pentru maghiarii din Romania. În octombrie, 31.142 de muncitori romani lucrau în Ungaria, potrivit Oficiului ungar de Muncă. Marea Britanie: liber-profesionişti şi lucrători înalt calificaţi În Marea Britanie se menţine regimul restrictiv privind circulaţia forţei de muncă pentru cetăţenii romani. Va exista totuşi o relaxare pentru lucrătorii cu înaltă calificare, pentru care nu va exista plafon restrictiv privind numărul permiselor de muncă emise. Ei vor fi însă acceptaţi numai dacă îndeplinesc un punctaj minim din anumite scheme specifice. Absolvenţii de instituţii britanice de învăţămant superior sunt avantajaţi. Liberii întreprinzători vor avea drept de muncă exclusiv în ce priveşte exercitarea activităţii de liber întreprinzător. Studenţii romani au dreptul de a lucra part-time în limita a 20 ore pe săptămană. Persoanele care au fost angajate legal în Marea Britanie neîntrerupt pentru o perioadă de cel puţin un an au drept neîngrădit la muncă (exclusiv liber întreprinzătorii). Atat în Marea Britanie, cat şi în Irlanda, lucrătorii necalificaţi vor avea drept de muncă în agricultură şi industria alimentară, în cadrul schemelor şi plafoanelor specifice. Germania, Belgia, Austria, Spania: restricţii pană în 2009 Accesul forţei de muncă din Romania şi Bulgaria va fi limitat de Germania pentru o perioadă de cel puţin doi ani, deoarece aceasta doreşte să reducă şomajul în randul propriilor muncitori. Va fi permis, ca şi pană acum, accesul forţei de muncă din Romania, pe baza acordurilor bilaterale. Activitatea prestatorilor de servicii din Romania în domeniile construcţii, curăţenie şi decoraţiuni interioare va fi restricţionată în Germania pană la sfarşitul lui 2008. Austria, Belgia, Luxemburg, Grecia şi Spania impun şi ele măsuri similare, timp de doi ani. În Olanda, regimul de tranziţie înseamnă că permisele de muncă pentru romani vor fi aprobate numai în cazul cand nu se va găsi personal calificat pe piaţa de muncă olandeză. Angajatorul va trebui să garanteze condiţii bune de lucru şi cazare. În Belgia, muncitorii romani vor fi admişi numai în zonele unde există criză de forţă de muncă. Danemarca: salarii anti- dumping În Danemarca, romanii pot fi angajaţi, dar vor fi plătiţi conform salariilor şi convenţiilor colective în vigoare în regat, pentru a se preveni dumpingul social. Restricţiile vor fi anulate după trei ani. Portugalia şi Malta nu şi-au anunţat încă punctul de vedere.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea