Astfel, la initiativa lui Gheorghe Copos s-a constituit un grup de lucru pentru modificarea anacronicei Legi nr. 31/1991 a societatilor comerciale, in sensul crearii unui instrument de lucru flexibil, care sa instituie principiile guvernantei corporative in functionarea firmelor.
Copos trebuie sa "inghita" insa o bila neagra pentru amanarea continua a depunerii demisiei sale din Guvern, desi a fost anchetat de catre institutiile abilitate ale statului si continua sa aiba " ciocniri " cu justitia.
O alta bila neagra ii este atribuita pentru implicarea in problemele mediului de afaceri mai mult la nivel declarativ decat in registrul faptelor concrete.
Astfel, Gheorghe Copos a promovat planul de actiuni pentru dezvoltarea si consolidarea mediului de afaceri in Romania pe perioada 2005-2006, dar inchide ochii acum, cand Guvernul sau este pe cale de a aproba majorarea poverilor fiscale pentru IMM-uri.
De asemenea, ministrul de stat nu s-a preocupat prea mult de supravegherea pregatirii intreprinderilor romanesti pentru aderarea la Uniunea Europeana, momentul 1 ianuarie 2007 fiind asteptat cu groaza de multe dintre firmele autohtone, care nu se simt in stare sa faca fata puternicei concurente de pe piata comuna.
Desi a anuntat cu mare pompa o dublare a bugetului alocat sectorului IMM-urilor pentru 2006, comparativ cu 2005, Copos a omis faptul ca sumele sunt total neindestulatoare pentru intreprinzatorii care doresc sprijin din partea statului si care au ajuns sa formeze "liste de asteptare" pentru a beneficia de proiectele guvernamentale.
Vicepremierul a primit cea de-a treia bila neagra pentru acordarea unor audiente oamenilor din fotbal la Palatul Victoria. Astfel, Copos a fost surprins de jurnalisti pe 9 noiembrie anul trecut primindu-l la Guvern pe antrenorul Mircea Lucescu.
Ultima bila neagra i-a fost administrata pentru nefinalizarea modificarilor promise la legea privind aprobarea tacita.
Aceasta reglementare, indreptata impotriva birocratilor din institutiile statului , s-a dovedit nefunctionala pentru contribuabili intrucat functionarimea a gasit noi tertipuri pentru fentarea solicitantilor de avize in termenul legal.