Daca anul trecut ne plangeam ca TIFF era prea mare pentru Cluj sau viceversa, in 2008 organizatorii au venit cu lectia invatata: mai multe sali si spatii de proiectii, suficiente incat sa poti manca film pe paine de dimineata pana noaptea tarziu, in unele zile. Singurul moment realmente criticabil al rutinei vizionarii de filme a fost, de data aceasta, vanarea locurilor din sala. Am auzit-o pe Marie Pierre Macia, singura femeie din juriul competitiei, declarandu-se incantata, la modul cat mai sincer, de spectatorii tineri de la Cluj, cumva sub media publicului de pe la alte festivaluri europene mici. La aceasta calitate, adaugam si defectul: tinerii erau imposibil de convins ca nu-si pot trimite emisari in sali, cu jumatate de ora inainte de inceperea filmului, ca sa ocupe cate un rand intreg.
Acest scenariu s-a repetat, intr-un ritm cat se poate de minimalist, in fiecare seara la cinema Victoria, unde au fost proiectate filmele din competitie.
Si daca tot veni vorba de filme: oferta de anul acesta a fost intr-adevar variata, cu toate bunele si relele diversitatii. S-au putut urmari filme exceptionale in afara competitiei, marea revelatie fiind, probabil, „Delta“ al lui Kornel Mundruczó, recompensat la Cannes cu Premiul Fipresci. Un film superb, cu niste imagini de care n-o sa ma dezlipesc prea usor (exemplu: inmormantarea in delta, cu alaiul de barci indoliate lunecand domol printre ostroave).
Si, la final, bomboana de pe tort: prezenta sud-americanilor. Desi la proiectii nu s-a simtit ca filmele din Mexic, Chile sau Argentina ar fi atins vreo coarda sensibila a publicului, juriul TIFF a votat la rece: trofeul a fost luat de filmul care era, de departe, revelatia competitiei. Uluitor s-o vezi
si pe cineasta mexicana, luata prin surprindere de valul de premii din ultimele luni si aproape inconstienta de nivelul propriului talent. Din cele sase premii oferite de doua jurii (competitie si Fipresci), jumatate vor traversa Atlanticul: trofeul si Premiul Special al Juriului in Mexic, iar Premiul Fipresci, in Argentina. Imposibil sa nu simti o diferenta de nivel intre filmele din competitie, insa castigatorii, din fericire, si-au meritat pe deplin premiile.
Dupa aceasta editie, TIFF a prins cu siguranta un iz latino-american, daca nu prin invingatorii din ultimii doi ani ( Yulene Olaizola , Sebastián Lelio), macar prin numarul productiilor hispanice si prin calitate. Poate n-a fost genul de cinema cel mai pe gustul romanilor, dar a fost, fara doar si poate, cel mai bun.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
