Social

Un print rebel incearca modernizarea Arabiei Saudite

Fratele vitreg al regelui Abdullah vrea sa infiinteze un partid politic reformist. Printul saudit Talal bin Abdul-Aziz, fratele vitreg al regelui Abdullah, a stirnit un nou scandal in familia regala din Riad . El vrea sa formeze un partid politic din care sa faca parte mai multi reformisti , aflati acum in inchisoare. Printul spera ca astfel sa ajute la evolutia si la emanciparea rapida a tarii. Talal spune ca putini membri ai familiei regale detin monopolul asupra puterii in Arabia Saudita de mai bine de 70 de ani. El a declarat ca va lua masuri pentru a pune capat acestui monopol, care dauneaza statului. Primul pas in acest sens il reprezinta infiintarea unui partid politic, cu o platforma modernista. El va invita in aceasta formatiune toti vizionarii si adeptii strategiilor reformiste, chiar si pe cei aflati acum in puscarie. „Stiu ca nu este usor, dar trebuie sa incepem sa fondam partide politice pentru a sparge clica aceea care detine monopolul asupra puterii“, a declarat Talal intr-un interviu acordat agentiei Associated Press. El a dat exemplul unor state invecinate, precum Kuweit, Bahrain si Oman, care au renuntat la sistemul electoral conservator in favoarea alegerilor democratice. Printul spune ca, dupa implementarea acestor masuri, situatia economica a celor trei state a devenit tot mai prospera. Initiativa sa va stirni probabil indignare in familia regala saudita, care a interzis prin lege crearea formatiunilor politice. Nici un oficial de la palat nu a comentat insa demersul printului. De altfel, familia regala saudita comenteaza extrem de rar, in public, problemele si scandalurile interne. Din cauza ideilor sale avangardiste, printul Talal bin Abdul-Aziz este considerat de mult timp un paria la palatul regal saudit. El a sustinut de nenumarate ori implementarea unor reforme politice si economice drastice, care au nemultumit unele capete incoronate de la Riad. Din cauza reformismului sau, printul a fost nevoit chiar sa plece in exil, in anii ’60. S-a intors insa in tara sa natala si este in prezent unul dintre confidentii regelui Abdullah. Talal spune despre Alteta sa ca este „un reformist convins, care nu poate sa modernizeze tara, din cauza piedicilor pe care i le pun altii“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea