Social

Un miliard de euro pentru drumurile cu potential turistic

Ministerul Transporturilor vrea sa uneasca majoritatea localitatilor cu potential turistic care la ora actuala sunt izolate de drumurile nationale in cel mult sapte ani de zile. Valoarea investitiilor se ridica la peste un milliard de euro pentru aceasta perioada, acestea urmand sa se realizeze preponderent cu bani de la bugetul de stat. Potrivit ministrului Ludovic Orban in acest moment proiectul de memorandum care va fi inaintat Guvernului a fost finalizat. Acesta cuprinde peste o suta de zone turistice din tara. “Avem in Romania zeci de zone turistice care nu pot fi dezvoltate din cauza infrastructurii. Nu se poate sa avem un castru roman la 15 kilometri de Buzau si sa nu avem pana acolo un drum national ”, a precizat ministrul Transporturilor Ludovic Orban. Acelasi ofocial a declarat ca programul de legare la un drum national al acestor destinatii turistice este la fel de improtant ca programul de autostrazi dezvoltat la ora actuala in Romania. Intr-o prima faza a acestui proiect vor fi trecute din subordinea autoritatilor locale in subordinea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale intre 450 si 500 de km de drumuri comunale si forestiere. Aceasta din urma va efectua investitiile de aducere la standard european a acestor drumuri. Potrivit oficialilor din Minister, pe drumurile forestiere nu vor exista defrisari , iar lucrarile care vor necesita exproprieri sunt in numar foarte mic. In paralel cu acest program, comunitatile locale care doresc sa valorifice potentialul turistic al zonelor pot apela pentru reabilitarea drumurilor la fondurile nerambursabile , conferite de Uniunea Europeana pentru dezvoltarea regionala. “Consiliile locale care au proiecte de dezvoltare a acestor drumuri pot accesa fonduri europene prin Programul Operational Regional, toate celelte drumuri vor fi preluate de CNDR pentru efectuarea de investitii”, a incheiat Ludovic Orban. Daca inca nu ti-ai facut planuri pentru Revelion, intra aici si poti castiga o excursie in Turcia. Aboneaza-te la Newsletter-ul de Turism Acasa.ro ca sa afli care sunt cele mai frumoase destinatii de vacanta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea