Social

UE, renegata de liderii sai

Desi José Socrates va detine pentru urmatoarele sase luni scaunul de presedinte al UE, Portugalia nu este prea increzatoare in fortele Uniunii. Potrivit unui sondaj realizat de curind, popularitatea UE printre portughezi a scazut de la 58% in 2005 la doar 49% in 2006, pentru ca mai apoi sa revina la 55% in primul sfert al acestui an, relateaza „The International Herald Tribune“. Publicatia pune rezultatele sondajelor pe seama dorintei de independenta a poporului portughez si a amintirii vremurilor coloniale. „Portugalia a fost prima tara europeana devenita imperiu si totodata ultima care a renuntat la acest statut. Oamenii se tem sa nu-si piarda identitatea nationala“, este de parere Jaime Nogueira Pinto, care realizeaza o biografie a fostului dictator portughez Antonio de Oliveira Salazar. Acesta a condus tara aproape 50 de ani. Atitudinea Portugaliei fata de Uniune este in primul rind alimentata de ineficienta economica. Lisabona a ramas mult in urma altor state membre, la capitolul dezvoltarii financiare. In timp ce economia spaniola a crescut cu aproape 3,9 procente anul trecut, Portugalia a inregistrat o majorare de doar 1,3 procente (cea mai scazuta valoare de pe teritoriul UE). Deficitul bugetar de 3,9% din PIB chiar incalca una dintre regulile spatiului comunitar care plaseaza deficitul permis pentru statele membre la maximum 3%. Economistii sint de parere ca fondurile venite de la Bruxelles au fost administrate ineficient de autoritatile din Portugalia. „Am construit stadioane cu fondurile Uniunii, in loc sa investim, spre exemplu, in calificarea fortei de munca“, a declarat Luis Rego, un celebru analist economic , pentru „Diario Economico“. Premierul José Socrates isi apara insa tara. „Fiecare stat, in functie de circumstantele economice, poate trece prin depresii“, a declarat proaspatul presedinte al Uniunii Europene. Cu José Socrates in fruntea UE si cu José Manuel Barroso prezidind Comisia Europeana, Portugalia ar trebui sa se bucure ca doi dintre politicienii sai ocupa locuri de virf in structurile comunitare. Dar portughezii nu au uitat criza pe care Barroso a creat-o cind si-a dat demisia din postul de prim-ministru, cei mai multi considerind ca acesta si-a abandonat tara.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea