Social

UDMR ofera, Tökes pune conditii

Pastorul reformat sustine ca va accepta locul eligibil pentru europarlamentare oferit de UDMR doar daca Uniunea va accepta o lista a intregii comunitati maghiare. UDMR a facut ieri primul pas in directia impacarii cu pastorul Tökes Laszlo, oferindu-i acestuia un loc eligibil pe lista Uniunii pentru Parlamentul European. O impacare impusa de pericolul ca UDMR sa nu atinga pragul electoral. O recunoaste chiar Marko Bela, in comunicatul de presa prin care anunta decizia Consiliului Permanent al Uniunii referitoare la Tökes. „Probabil ca UDMR ar depasi si singura pragul de 5%, dar e evident ca nu putem lua drept sigur acest lucru“, sustine liderul UDMR. Acesta nu omite sa aminteasca si divergentele pe care le are cu Tökes. „Evident, noi nu sintem de acord in multe probleme cu presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania, episcopul Tökes Laszlo, care intentioneaza sa candideze ca independent, dupa cum nici domnia sa nu este de acord cu noi“, a precizat Marko. UDMR nu a stabilit insa care va fi pozitia pe lista a lui Tökes. Oricum, prima sau a doua, lasa sa se inteleaga presedintele executiv al formatiunii, Kelemen Hunor , care a explicat astfel ce inseamna loc eligibil. In acest caz, Tökes ar urma sa ii ia fie locul lui Nagy Zsolt, fie pe cel al lui Iuliu Winkler , aflati in acest moment pe primele locuri pe lista Uniunii. „Primul interes este sa facem o intelegere cu Tökes, apoi vom vedea“, spune Kelemen. Tökes a reactionat imediat la oferta UDMR. Si pune conditii. Pastorul reformat este dispus sa accepte locul eligibil oferit de Uniune, dar doar daca lista pentru europarlamentare nu va fi una exclusiv a UDMR, ci a minoritatii maghiare din Romania. „Eu risc foarte mult sa accept oferta UDMR, deoarece aceia care au semnat pentru mine ar putea sa fie dezamagiti. Pe de alta parte, nu pot sa ignor necesitatea ca maghiarii sa aiba un reprezentant in structurile europene“, a declarat episcopul Tökes. Liderul CNMT nu a ezitat sa trimita si o sageata in directia Uniunii, precizind ca aceasta se afla intr-o situatie atit de critica incit ar accepta orice pentru a putea trece de pragul electoral. Ceruta cu insistenta de sustinatorii lui Tökes, intrevederea acestuia cu Marko Bela nu va avea loc vineri la Tusnad, la Universitatea de Vara Balvanyos. Asta pentru ca liderul UDMR a anuntat ca atunci va fi in strainatate. Lucrarile editiei din acest an au debutat ieri oricum cu declaratii tari. Autorul lor: presedintele Comisiei de Politica Externa a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt. „Slabiciunea politicii din Romania este ca maghiarii de aici se simt amenintati ca si comunitate, din cauza ca Romaniei ii este frica sa ia in considerare infiintarea unor sisteme institutionale pentru protectia minoritatilor, cum ar fi autonomia“, a spus Nemeth.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea