Social

#proces #tvr #rodica culcer

TVR a castigat irevocabil procesul cu Rodica Culcer

Recursul intentat de Televiziunea Romana la Curtea de Apel Bucuresti in procesul cu Rodica Culcer a fost solutionat. Culcer ramane director al Directiei Emisiuni Informative si Sport, nu al fostei Directii Stiri.

Puteti citi mai jos comunicatul integral al TVR:

"Televiziunea Romana a intrat, astazi, 26.02.2009, in posesia deciziei pronuntate in solutionarea recursului de catre Curtea de Apel Bucuresti, privind contestatiei Rodicai Culcer. Astfel incat, Rodica Culcer ramane director al Directiei Emisiuni Informative si Sport, nu al fostei Directii Stiri.

Curtea de Apel Bucuresti a admis numai capatul de cerere privind anularea deciziei directorului general, prin care salariata TVR era transferata pe postul de Director al Directiei Emisiuni Informative si Sport, stabilind ca decizia trebuia emisa dupa semnarea de catre aceasta a actului aditional Contractului Individual de Munca, prin care isi exprima acordul cu privire la modificarea acestuia. Instanta a respins celelalte capete de cerere: de reintegrare in functia de director al Directiei Stiri, de efectuare a mentiunilor corespunzatoare in carnetul sau de munca, de anulare a deciziei de organizare a concursului pentru ocuparea postului de director al Departamentului Stiri din cadrul Directiei de Emisiuni Informative si Sport a SRTv.

Cu privire la ocuparea de catre Rodica Culcer a postului de director al Directiei Emisiuni Informative si Sport, instanta de recurs a decis ca acesta este perfect legala, fiind rezultatul nu al deciziei anulate, act unilateral , ci al actului aditional la contractul individual de munca al acesteia, semnat de catre salariata in deplina cunostinta de cauza inclusiv cu privire la noile atributii din noua fisa de post, act bilateral , distinct de decizie, valid si care produce efecte specifice, in sensul ca salariata va ramane pe acest post managerial cu a carui ocupare a fost de acord in mod expres si neechivoc.

In raport de aceasta constatare, instanta de recurs a respins si capetele de cerere privind: efectuarea in carnetul de munca a mentiunilor corespunzatoare unei reintegrari a salariatei in functia de director al fostei Directii Stiri, respectiv anularea deciziei de organizare a concursului pentru ocuparea postului de director al Departamentului Stiri din cadrul Directiei de Emisiuni Informative si Sport a SRTv, retinand ca actul aditional la CIM prin care salariatei i s-au modificat raporturile de munca cu SRTv este valid si produce efecte juridice sub aspectul ocuparii postului de director al Directiei Emisiuni Informative si Sport, iar Directia Stiri nu mai exista ca urmare a reorganizarii SRTv prin hotarare a Consiliului de Administratie.

Hotararea Consiliului de Administratie din data de 15.10.2007 nu a realizat o reorganizare disimulata a fostei Directii Stiri, legata de difuzarea materialului cu Remes/Muresan ci una reala si serioasa.

Prin aceeasi decizie, Curtea de Apel Bucuresti a mai stabilit ca nu se poate vorbi despre o reorganizare disimulata a SRTv, efectuata in scopul indepartarii salariatei Rodica Culcer din functia de director al fostei Directii Stiri ca urmare a difuzarii in cadrul Jurnalului de pe postul TVR 1 a materialului cu cazul Remes-Muresan. Dimpotriva, instanta de recurs a statuat ca reorganizarea a fost motivata de auditul intern intocmit anterior reorganizarii care releva serioase disfunctionalitati operationale la nivelul fostei Directii Stiri condusa de Rodica Culcer. Adica, la nivelul fostei directii, nu se stabileau proceduri interne privind responsabilitati precise pentru fiecare operatiune din fluxul editorial si nu existau TVRevidente care sa permita analiza cheltuielilor efectuate la nivelul structurii. Aceste disfunctionalitati ca si altele referitoare la organizarea fostei Directii Stiri au fost dovedite de TVR cu o serie de acte depuse la dosar, cum ar fi un raport de audit intocmit de Uniunea Europeana de Radio si Televiziune in anul 2006, hotarari al Consiliului de Administratie al SRTv anterioare reorganizarii si altele asemenea. Toate acestea dovedeau un consum exagerat de resurse corelat cu o scadere a audientelor si a calitatii editoriale a programelor in timpul conducerii Directii Stiri de catre salariata Rodica Culcer si impuneau o reorganizare a acestei directii in vederea eficientizarii activitatii, ceea ce s-a si realizat prin hotararea Consiliului de Administratie al SRTv din data de 15.10.2007.

De asemenea, Curtea de Apel Bucuresti a mai decis ca sunt nefondate si sustinerile salariatei Rodica Culcer privind o incalcare a libertatii de exprimare prin reorganizarea realizata si ocuparea postului de director al Directiei Emisiuni Informative si Sport, stabilind ca art. 10 din CEDO nu are nicio legatura cu situatia din speta."

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea