Social

Tusea acunde multe boli

Exista tot felul de forme de tuse . Tuse chinuita, tuse din toti rarunchii, tuse in cascada, veritabila toaleta pe caile respiratorii ale fumatorului care, dupa o noapte lunga, simte nevoia sa-si indeparteze prin tuse secretiile si poluarea produse de tigari. Conferentiar dr. Constantin Marica, coordonatorul programului national de lupta impotriva tuberculozei si totodata sef de sectie la Institutul de Pneumologie M. Nasta, explica fenomenul de tuse. CUM APARE Tusea este un reflex al terminatiilor senzitive de la nivelul faringelui, laringelui sau din zona de bifurcatie a traheei in bronsii. Se produce o iritatie locala a acestor receptori tusigeni. Tusea ese o inspiratie profunda urmata de o respiratie profunda si exploziva cu glota mai intai inchisa si apoi deschisa brusc, ceea ce creeaza un curent ca un uragan implicandu-se si muschii abdominali. Tusea este un mod de a elimina secretiile si bacteriile din aparatul respirator inferior. Tusea e un veritabil gunoier care ajuta la curatenia locala in aparatul respirator, dar exista si o tuse nervoasa cand in momente de stres unii oameni tusesc ca si cand si-ar drege vocea. DIAGNOSTIC DIFERENTIAT Medicul poate sa gaseasca diagnosticul in caz de tuse pentru ca exista o tuse uscata rebela, iritativa, sau o tuse umeda cu expectoratie muco-purulenta. In tusea umeda trebuie sa se aiba in vedere regiunea bronho-pulmonara de unde se scuipa flegma. Poate fi vorba in aceasta tuse umeda de bronsectazie, acea boala a bronhiilor dilatate, poate fi vorba si de un abces pulmonar, dupa cum, daca in expectoratie sunt firisoare de sange, bolnavul e suspect de cancer pulmonar. Exista si o tuse umeda data de rinite (si de sinuzite), provocata de secretiile scurse din sinusuri , din zonele mastoidiene, din faringe si ajunse in zona iritativa. TRATAMENT NATURIST Pentru a scapa de tusea rebela, fierbeti zece minute in jumate de litru de apa un amestec dintr-o lingura de seminte de marar, una de seminte de chimen, una de boabe de ovaz si doua linguri de coada-soricelului. Beti intreaga cantitate cu inghitituri mici, de-a lungul intregii zile. Repetati procedeul timp de trei zile consecutiv, avand grija sa va feriti de frig si de alimentele reci .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea