Social

Turneu deschis anonimilor

Jucatorul austriac a reusit, la Bucuresti, sa obtina primul sau titlu ATP din cariera. Jurgen Melzer s-a impus in finala turneului BCR Open Romania , cu 6-1, 7-5, in fata italianului Filippo Volandri, cel care trecuse in „sferturi“ de spaniolul Carlos Moya. Pentru performanta obtinuta la Bucuresti, Melzer a primit din partea organizatorilor un cec in valoare de 44.100 de euro si 35 de puncte ATP. De partea cealalta, invinsul - Filippo Volandri - a fost recompensat cu 26.000 de euro si 24 de puncte ATP. „Am jucat cel mai bun tenis al meu, dar Melzer a fost mai bun“, a declarat cu fair-play italianul. A continuat traditia Chiar daca nu a pornit ca favorit la startul celei de-a 11-a editii a BCR Open Romania, turneu dotat cu premii in valoare de 323.250 de euro, Melzer a reusit sa elimine pe rind nu mai putin de patru capi de serie: Gilles Simon (4), Ruben Ramirez Hidalgo (6), Paul-Henri Mathieu (8) si Filippo Volandri (5). Ba, mai mult, acesta a reusit sa continue traditia, adjudecindu-si trofeul dupa ce a trecut in semifinale de francezul Paul-Henri Mathieu. La editiile precedente, cel care il elimina pe Mathieu reusea sa cistige turneul. „Sint foarte mindru de cum am jucat la Bucuresti, cu exceptia primului tur. In Austria se intrebau cu totii cind voi cistiga si eu un turneu. Iata ca a venit momentul. Imi pare rau ca nu pot impartasi bucuria cistigarii primului titlu in ATP cu antrenorul meu, cel care imi este alaturi de 11 ani. Am venit singur la Bucuresti, deoarece el a ramas acasa, avind tatal bolnav. Promit insa ca voi cistiga un turneu si cind il voi avea pe el alaturi de mine, in tribuna. Ar fi extraordinar ca acest lucru sa se intimple la Viena“, a declarat Melzer. Cupa ramine la Bucuresti Trofeul, care a fost atribuit invingatorului de fosta gimnasta Nadia Comaneci , cintareste cinci kilograme. Cupa este realizata din cristal negru si are un suport din granit. Cu 40 de centimetri inaltime si un diametru de 20 de centimetri, trofeul devine proprietatea tenismanului care se va impune de trei ori pe zgura de la Bucuresti. Deocamdata nici unul dintre invingatori nu a reusit nici macar „dubla“. Expozitie de masini de lux Daca in primele doua zile, lojile VIP-urilor au ramas neocupate, nu acelasi lucru s-a intimplat la sfirsitul acestei saptamini. Masini care mai de care mai luxoase, de la Maybach la Bentley, au fost parcate pe aleile Parcului cu Platani. Premierul Calin Popescu Tariceanu, Nadia Comaneci, Ion Tiriac, Gheorghe Hagi, Ilie Nastase si presedintele echipei FC Brasov, Ioan Neculaie, au urmarit ultimul act al turneului bucurestean. Nastase si Bahrami au facut spectacol Chiar daca sotia sa a nascut cu doar doua saptamini in urma la Paris, Ilie Nastase a venit la finalul acestei saptamini la Bucuresti pentru a demonstra in fata spectatorilor prezenti la Arenele BNR. Si nu a venit singur, ci cu iranianul Mansour Bahrami. Buni prieteni in afara terenului, cei doi au fost de aceasta data adversari. Nastase i-a avut ca parteneri la acest spectacol pe Andrei Pavel (simbata) si pe junioara Raluca Olaru (duminica), in timp ce Bahrami a facut pereche cu juniorul Petru Luncanu (simbata), respectiv Virginia Ruzici (duminica). Si premierul Calin Popescu Tariceanu s-a afisat la finala, dar fara celebra motocicleta. Polonezii au cistigat „dublul“ Mariusz Frystenberg si Marcin Matkowski au reusit sa-si onoreze statutul de favoriti in proba de dublu, adjudecindu-si trofeul la Bucuresti. Cuplul polonez s-a impus in trei seturi, 6-7 (5), 7-6 (5), 10-8, in fata dublului peruano-argentinian Luis Horna/ Martin Garcia, cel care eliminase in runda inaugurala perechea romana Andrei Pavel/ Horia Tecau. Gratie acestui rezultat, polonezii au primit un cec in valoare de 14.000 de euro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea