Social

Turiştii cheltuiesc tot mai mult pentru destinaţiile culturale

Orientarea turiştilor către circuitele culturale este tot mai evidentă, arată un studiu al companiei internaţionale de cercetare Euromonitor. "Turismul reprezintă una dintre industriile care au înregistrat cele mai mari creşteri, cu un avans al numărului de vizitatori de 16% la nivel global, ajungand la 118,6 milioane turişti, în ultimul an. Ca rezultat al acestui fenomen, oraşele şi capitalele lumii au început să-şi promoveze într-un mod agresiv atuurile culturale şi naturale, pentru atragerea vizitatorilor", a explicat Caoline Bremner, global travel manager, în cadrul Euromonitor International. Creşterea atractivităţii destinaţiilor de tipul monumente ahitecturale, muzee, galerii de artă situri arheologice sau clădiri cu conotaţii istorice, precum şi reorientarea, în special a grupelor de varsta a doua şi a treia, către călătoriile culturale, în detrimentul turismului estival reflectă o altă tendinţă din turismul internaţional, menţionată de analiştii Euromonitor. Cu 15% mai mulţi turişti străini în 2007 „Cand vine vorba de a «vinde» destinaţia Romania în ţările Uniunii Europene, circuitele culturale sunt poate cele mai căutate produse", spune Monica Bărbuleţiu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, fără a da însă cifre care să certifice spusele sale. Cert este însă că multe agenţii atrag turiştii străini prin aceste circuite. Pentru Romania, ţările cu cel mai mare potenţial ca emitent de turişti sunt Germania, Italia, Franţa, Spania, Austria. În acestea, Romania este poziţionată ca o importantă destinaţie de euro / persoană, pe o perioadă de şapte zile, la hoteluri de 3/4 stele, pentru un grup de 20 de persoane. Evenimentele culturale, adevărat magnet pentru turişti Importanţa trendului cultural în turism, îndeosebi a circuitelor culturale, a determinat organizarea unor evenimente de natură culturală precum festivaluri de operă, cinema, artă sau literatură. În acest sens, în cazul Romaniei, un exemplu notabil îl reprezintă derularea programului "Sibiu, capitala europeană", menit să atragă cat mai mulţi turişti pentru vizitarea vestigiilor istorice şi culturale ale oraşului. "Acest eveniment reprezintă o oportunitate de a pune Romania pe harta turistică europeană, nu numai în ochii potenţialilor vizitatori străini, dar şi pentru romani", se arată într-un raport al Consiliului Mondial pentru Turism şi Călătorii (WTTC). „De caştigat, cu siguranţă va caştiga toată lumea, pentru că nu trebuie să pierdem din vedere faptul că orice turist care va vizita Sibiul şi în general Romania, va cheltui bani şi în afara serviciilor pre-comandate, de pe urma acestora avand de caştigat diverse alte domenii de activitate nu doar hotelierii sau agenţiile de turism. În opinia noastră, cel mai important aspect al faptului că Sibiu este capitală culturală este crearea unui interes pentru această destinaţie nu doar de moment, ci mai ales pentru viitor, dacă vom şti să capitalizăm acest aspect", mai adaugă Teodorescu. Şi WTTC recomandă Romaniei să considere prioritară promovarea monumentelor istorice – folosind situri de referinţă ca Braşov, Sibiu şi Sighişoara. Dacă ţara noastră ar ţine cont de aceste recomandări, turismul ar putea reprezenta, pană în anul 2016, 5,8% din PIB şi 6,9% din totalul forţei de muncă. Aceste cifre arată că Romania este una din ţările cu turismul cel mai puţin dezvoltat, situandu-se pe locul 162 din totalul de 174 de ţări, exprimat în contribuţia la PIB, potrivit estimărilor WTTC. Totuşi, prognozele de creştere sunt mult peste media europeană şi mondială, care prevăd dezvoltarea turismului şi a călătoriilor. Romania are o moştenire culturală unică şi diversificată care o diferenţiază de ţările vecine. Împrăştiată în ţară, această moştenire oferă oportunitatea pentru ca turismul să beneficieze de ea, chiar şi în cele mai îndepartate zone ale Romaniei. Astfel, păstrarea moştenirii culturale este vitală. Există deja şapte zone "World Heritage Site" inclusiv Delta Dunării, mănăstirile din Moldova, mănăstirea de la Horezu , satele cu biserici fortificate din Transilvania, fortăreţele dacice din munţii Orăştie, centrul istoric din Sighişoara şi bisericile de lemn din Maramureş, se mai arată în studiul WTTC.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea