Social

Tunisia, exotism la pret redus

Tunisia este o tara cu 10 milioane de locuitori. Anual, in Tunisia vin 10 milioane de turisti straini. Chiar daca ar fi sa nu dam crezare datelor oficiale, e clar ca turismul este una din cele mai importante industrii ale tarii. Dar ce are de oferit Tunisia? Pe teritoriul ei exista ramasite ale civilizatiei romane sau ale cuceririi arabe de mai tarziu. Aproape toata partea de sud se afla in Desertul Sahara. Este o tara islamica, dar este cel mai dezvoltat stat arab in privinta drepturilor femeilor si al educatiei si a fost ocolit de atentate teroriste. Si chiar daca 98% din populatia tarii este compusa acum din credinciosi musulmani, catedrala catolica din capitala Tunis este considerata unul din principalele obiective turistice din oras. Insa cel mai important lucru pe care il are de oferit Tunisia sunt sutele de kilometri de plaja, pline de hoteluri. In plus, acestea sunt destul de ieftine. Si pe langa o vacanta la mare , tara ofera in acelasi timp posibilitatea unei vacante exotice . Agentiile de turism te imbie cu tot felul de excursii optionale . Una dintre ele, care costa cam 35 de euro, este dedicata vizitarii capitalei. Excursia include si o vizita la Muzeul Bardo, faimos pentru mozaicurile sale, si o vizita intr-un sat pitoresc de pe malul marii : Sidi Bou Said, supranumit « orasul alb-albastru », toate cladirile de acolo fiind vopsite in cele doua culori. Evident, din program nu puteau sa lipseasca ruinele de la Cartagina. Numai ca locul unde se afla candva faimosul oras antic a ajuns acum un fel de cartier rezidential al Tunisului. Sute de case noi pazite de soldati inarmati si lipsa oricarui restaurant sau barulet fac ca vizita acolo sa fie foarte scurta. Tot aici isi are palatul si presedintele tarii ales si continuu reales din 1987 incoace. Intr-o plimbare printre ruinele bailor lui Antoniu de la Cartagina iti atrag mai degraba atentia zidurile palatului prezidential si zecile de soldati cu pusca la umar care pazesc palatul. Fotografiatul sitului este permis contra cost, dar...nu ai voie sa indrepti obiectivul aparatului in directia palatului. Si daca nu va plac excursiile organizate, aceasta deplasare se poate face si pe cont propriu, cu trenul care e ieftin si isi respecta orarul sau cu masinile, al caror dezavantaj este ca soferul nu pleaca pana cand nu sunt ocupate toate locurile. E mai greu insa sa ajungi pe cont propriu in Sahara, desi inchirierea unei masini este destul de ieftina. Recomandabila insa este si excursia optionala de doua zile, care costa intre 100 si 120 de euro. Aceasta include, pe langa cazarea la un hotel intr-unul din orasele aflate la inceputul desertului, vizitarea celui de-al treilea amfiteatru roman ca marime din lume, El Jem, si vizitarea unei case traditionale berbere. Dar nu poti sa zici ca ai fost in Sahara fara sa fi mers pe camila. Si chiar daca pretul pentru plimbarea de 45 de minute pe camila e uneori inclus in pretul intial al excursiei, trebuie sa fii tot timpul pregatit sa mai dai niste bani. In plus, trebuie sa te imbraci potrivit ocaziei. Imbracamintea costa, fotografia cu tine pe camila costa. Nu mult, dar nu ai cum sa refuzi. Fanii Razboiului Stelelor vor fi incantati sa ajunga cu jeep-ul la locul unde s-a filmat productia si unde se pastreaza mare parte din decoruri. Iar tunisienii profita de orice lucru pe care il pot folosi ca sa scoata bani. O sa gasiti un om care vrea sa va vanda ceva in cele mai neasteptate locuri. Dupa ce v-ati departat timp de vreo 45 de minute de la soseaua principala cu jeepul prin desert, in locul in care se va opri masina apare imediat si o motoreta cu un om care vinde suveniruri. Cat sunteti pe camila, motorizatii vor aparea sa va vanda apa. De altfel, pe tot cuprinsul tarii sunt sute de oameni amabili care te saluta la tot pasul. Daca le raspunzi la salut, in cateva secunde vei avea un obiect in mana sau un colier la gat. Daca nu stii sa refuzi acesti oameni draguti, dar foarte insistenti, la plecare, valiza ta va fi plina de lucruri de care nu ai nevoie si pe care nu ti-a trecut niciodata prin cap sa le cumperi. Practica are si partea ei buna. Daca esti bun negociator, poti ajunge sa faci cumparaturi la preturi bune. Dar inainte de a intra intr-un bazar treceti pe la un magazin cu preturi fixe. Altfel, s-ar putea sa aveti surpriza ca dupa ce va bucurati de cat de mult ati reusit sa scadeti din pretul cerut initial, sa descoperiti ca l-ati cumparat cu un pret de 10 ori mai mare decat la un magazin cu preturi fixe. In ceea ce priveste limba de comunicare, nu va faceti probleme. Fiecare comerciant stie cel putin franceza, la care se adauga cunostinte de engleza, germana, rusa, italiana si uneori chiar si romana. In ceea ce priveste costul unui sejur in Tunisia, acesta ajunge, prin agentiile romanesti, de la 300 de euro pana la 900. Ofertele pentru acesta toamna, de exemplu, pornesc de la 260 de euro si includ si transportul cu avionul, taxele de aeroport, transferul hotel-aeroport si dubla pensiune. Exista insa numeroase plangeri asupra conditiilor din hoteluri. Asa ca e mai sanatos, cand decideti sa mergeti in Tunisia, sa alegeti un hotel cu cat mai multe stele. Insa tineti cont ca de cele mai mute ori clasificarea nu este aceeasi cu cea occidentala. Un hotel de patru stele, este in general echivalentul unuia de trei in Europa. Si daca nu aveti chef de plimbari, aveti sansa sa nu parasiti deloc hotelul. Cele mai multe unitati de cazare ofera toate facilitatile : piscine, plaja privata, restaurante, baruri, magazin de suveniruri, spectacole si programe de animatie. Aboneaza-te la Newsletter-ul de Turism Acasa.ro ca sa afli care sunt cele mai frumoase destinatii de vacanta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea