Social

Trei ministri ai Justitiei se cearta pe clauza lui Frattini

Monica Macovei si Victor Ponta sustin ca modificarea Legii ANI ar fi legata de pericolul clauzei de salvgardare , insa Tudor Chiuariu considera ca aceasta este doar o speculatie electorala. Fostul ministru al Justitiei Monica Macovei a declarat simbata seara, la emisiunea „Euroscepticii“ de la Realitatea TV, ca modificarea Legii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) s-a facut „de frica clauzei de salvgardare“ si ca, prin forma votata, parlamentarii au aratat ca nu au dorit o lege care sa le controleze averile. „Stiti ca noi, in 17 ani, in Romania, foarte putine lucruri am facut fara presiuni externe si aceasta este una dintre legile adoptate cu presiune externa“, a declarat Macovei, referindu-se la Legea ANI. Monica Macovei a mai spus ca modificarile aduse de ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, prin ordonanta de urgenta, au venit „tocmai pentru ca au existat critici in opinia publica romaneasca, nu stiu daca si de la Bruxelles“, dar si de teama clauzei. Ministrul Tudor Chiuariu a anuntat pe 28 mai ca a inaintat Guvernului o ordonanta de urgenta care modifica Legea ANI si care face mai exigenta procedura de verificare a averii. Victor Ponta, ministrul „din umbra“ al PSD pentru Justitie, a vorbit si el ieri despre pericolul activarii clauzei de salvgardare. Vicepresedintele social-democrat a facut referire la un articol din „Le Figaro“, in care comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini , spunea ca ia foarte in serios posibilitatea activarii clauzei, in cazul in care nu se vor constata „ consolidari in sistemul juridic al Romaniei si in cel al Bulgariei“. Ponta i-a rugat pe „adversarii“ de la PD sa stringa rindurile alaturi de PSD in ceea ce priveste amenintarea clauzei. „Primul nostru apel este catre PD sa-si foloseasca influenta catre grupul sau politic pentru a incerca sa evite aceasta clauza de salvgardare“, a solicitat vicepresedintele PSD. El a pledat pentru adoptarea de urgenta a legii care interzice ministrului Justitiei sa numeasca si sa revoce procurorii, masura care, in opinia sa, ar duce la stoparea activarii clauzei. Replica lui Tudor Chiuariu a venit tot ieri, prin intermediul unui comunicat al Ministerului Justitiei. Chiuariu le „cere liderilor politici sa inceteze speculatiile privind posibilitatea activarii clauzei de salvgardare si folosirea acesteia in scopuri electorale“. „Este exclusa posibilitatea activarii clauzei de salvgardare in cazul Romaniei“, a mai spus Chiuariu. El a adaugat ca semnalele din partea Comisiei Europene sint optimiste. „Asa cum s-a pronuntat purtatorul de cuvint al comisarului european pentru Justitie, «ar fi o mare prostie sa se astepte ca executivul comunitar sa recomande acum activarea clauzei de salvgardare in domeniul justitiei pentru Romania si Bulgaria, in timp ce Comisia abia pregateste raportul privind progresele inregistrate de cele doua tari in justitie si combaterea coruptiei»“, se arata in comunicatul de presa al Ministerului Justitiei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea