Social

Trei copii din patru fac otită la varste mici

O infecţie a urechii poate cauza probleme temporare de auz care se agravează în lipsa tratamentului. acasa .ro/ acasa .ro/otita" title="otita">otita " title="otita">Otita reprezintă cea mai comună boală a copiilor. Statisticile arată că trei copii din patru, cu varste sub trei ani, primesc acest diagnostic. Starea de agitaţie, tulburările de somn, febra dar şi tendinţa copilului de a-şi duce mana la urechea bolnavă sunt cateva dintre semnele care anunţă prezenţa bolii. Medicii avertizează părinţii că otita netratată poate duce la complicaţii severe. Otita medie acută este o inflamaţie a timpanului dată de virusuri sau microbi, favorizată de regulă de infecţii apărute în zona nasului sau gatului, explică dr. Ioana Colgiu, medic pediatru la centrul medical Polimed. Potrivit acesteia, nu este întotdeauna uşor să afli că micuţul are o infecţie a urechii. De cele mai multe ori, părinţii trebuie să fie atenţi la comportamentul acestuia, mai ales atunci cand varsta copilului nu îi permite să spună "Au, mă doare urechea!". Medicii spun că atunci cand suferă de otită, copiii plang mai des decat de obicei, au insomnii, refuză mancarea sau se trag de urechea care îi doare. Un examen ORL poate stabili cu precizie diagnosticul. În cazul copiilor mai mari, depistarea bolii este mai simplă, deoarece aceştia fac febră şi se plang că nu mai aud bine. O infecţie a urechii poate cauza şi probleme temporare de auz, care se pot agrava dacă nu primesc tratamentul adecvat. Totodată, întarzierea instituirii tratamentului poate duce la apariţia unei otite medii acute supurate, caracterizată prin apariţia unor secreţii purulente la nivelul urechii, ameţeli, uneori vărsături şi consvulsii, stare de slăbiciune, transpiraţii etc. Antibiotice, numai la recomandarea medicului Medicul este singurul care alege tratamentul şi stabileşte durata acestuia. Terapia include, în afară de antibiotice, medicaţie pentru calmarea durerii şi a febrei. Antibioticele se recomandă cu precădere pentru eliminarea infecţiei, în cazul copiilor sub doi ani, cu febră, a căror stare de sănătate nu se îmbunătăţeşte în 48 de ore. Administrarea "după ureche" a antibioticelor favorizează creşterea numărului bacteriilor care devin rezistente la acestea. Dacă secreţiile purulente persistă, în pofida administrării antibioticelor, se recomandă intervenţia chirurgicală pentru a drena aceste fluide. Dieta copilului în cele aproape două săptămani de tratament va cuprinde multe lichide.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea