Circulatia pe mai multe drumuri nationale si judetene din Romania se desfasoara, miercuri dimineata, in conditii de polei si ceata.
Se circula cu dificultate in judetul Dolj, unde pe DN55 Craiova - Bechet, pe raza comunei Rojiste, un autotren a derapat, ramanand imobilizat pe axa drumului.
In aceeasi zona, alte doua autotrenuri au derapat, parasind partea carosabila. O situatie asemanatoare se intalneste si in judetul Mehedinti.
Pe DN56A, in zona Salcia, doua autotactoare au intrat in santul de pe marginea drumului, din cauza neadaptarii vitezei la carosabilul alunecos.
De asemenea, in judetul Neamt, ceata reduce vizibilitatea pe DN2 (E85), la mai putin de 50 de metri, iar carosabilul este umed.