Social

#traditii Sfanta Maria # calendar ortodox #sfanta maria mica #sfanta maria

Traditii de Sfanta Maria. Ce nu trebuie sa faci sub nicio forma

Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mare este una dintre cele mai importante sarbatori ale romanilor. Pentru aceasta, credinciosii se pregatesc cu un post lung, de doua saptamani. In afara cutumelor bisericesti, aceasta sarbatoare este incarcata de o multime de traditii si de duperstitii. Iata-le pe cele mai importante si mai cunoscute. 

Conform specialiştilor în Etnografie şi Foclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, de Sfânta Maria se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. "Gospodinele duc, pe 15 august, la biserică fructe pe care le slujesc şi apoi le dau de pomană pentru sufletul rudelor decedate", au spus sursele citate, potrivit realitatea.net.

Tradiţia spune că în ziua de Sfânta Maria se merge la biserică şi se împart struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au murit. În unele zone, după slujba, femeile merg la cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică se pomenesc cei adormiţi, dar şi cei care au purtat numele Sfintei Fecioare. Fetele nemăritate obişnuiesc să culeagă flori, pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi le iau acasă şi le aşează în dreptul icoanei Maicii Domnului. Se crede că astfel acestea vor avea parte de sănătate şi o soartă bună. Mai mult, se spune că aceste flori au puteri tămăduitoare, ele putând alina dureri şi ocroti casa respectivă. 

O tradiţie populară românească spune că femeile însărcinate nu au voie să muncească cu o zi înainte de 15 august. Se crede că femeile însărcinate care nu respectă această tradiţie vor avea dureri mari la naştere. Cine respectă tradiţia va avea parte de o naştere uşoară şi un copil sănătos, mai scrie realitatea.net. 

O alta traditie spune ca, daca infloresc trandafirii in ziua acestei sarbatori, atunci toamna va fi calda si lunga. 

De asemenea, credinciosii nu sarbatoresc onomastici pe 15 august, ci pe 8 septembrie, de Nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica. Cu toate acestea, in ultimii ani, 15 august a devenit zi de petrecere pentru romani, deoarece este si zi libera si prilej de vacanta prelungita.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea