Social

Totuşi, care este candidatul PSD?

O sedinta aprinsa este asteptata la PSD. Mircea Geoana a fost deja contestat de anumiti lideri pentru anuntul privind nominalizarea lui Vanghelie.

In contrapartida, liderul PSD sustine ca respecta vointa organizatiei din Capitala. Surse din partid spun ca PSD Bucuresti a primit niste criterii de eficienta in schimbul sustinerii lui Marian Vanghelie.

Cel putin turul doi in cursa pentru primaria generala si trei din sase primarii de sector. Acesta a fost criteriul de efi ­cienta pe care Mircea Geoana l-a impus pesedistilor bucuresteni. In schimb, el a ascultat de parerea orga ­niza­tiei care in proportie covarsitoare l-a dorit pe Marian Vanghelie, presedintele PSD Bucuresti , candidat pentru Primaria Generala.

Pre­sedintele PSD nu ar refuza nici candidatura lui Sorin Oprescu. El ar accepta aceasta varianta in conditiile in care Biroul Permanent National va declara ca il prefera pe Oprescu, va vota acest lucru si "si-l vor asuma". Se pare ca aceste conditii ar fi puse din dorinta lui Geoana de a delimita de un eventual esec al lui Sorin Oprescu. In plus, ar avea o motivatie si in cazul in care s-ar ridica voci critice din randul filialei bucurestene.

Sursele mentionate explica ca respectivul criteriu de efi­cienta impus PSD Bucuresti este modalitatea prin care Geoana vrea sa se delimiteze de Vanghelie, pentru a nu fi acuzat ca il sustine neconditionat . Decizia finala ii va apartine insa Comitetului Executiv National, care urmeaza sa fie convocat. Acolo, Marian Vanghelie are de infruntat cea mai serioasa opozitie, intrucat o parte din liderii din teritoriu au avut conflicte personale cu el, iar altii se declara nemultumiti de candidatura sa. Se pare ca si Mircea Geoana ar fi fost sunat de sefi de organizatii care au comentat despre nominalizare.

"E greu fara sprijinul organizatiei"


Mircea Geoana a declarat, dupa o intalnire de rutina cu echipa de campanie si cu liderii a doua organizatii judetene, ca situatia de la Bucuresti a fost intotdeauna "una mai sensibila", el invocand si propria experienta din 2004. „Stiu si eu, ca am trecut prin aceste furci caudine, ca este foarte greu sa castigi o campanie daca nu ai sprijinul organizatiei", a adaugat Geoana. Potrivit unor surse politice, citate de Rompres, Marian Vanghelie s-a dus acasa la Sorin Oprescu pentru a discuta despre candidatul PSD pentru Bucuresti. Liderul PSD incearca in ultima vreme sa se asigure de sprijinul a cat mai multor membri din BPN, mai afirma sursa mentionata.

Atac la Geoana

Fostul consilier al ex-premierului Adrian Nastase, Gabriel Liviu Ispas, i-a trimis o scrisoare lui Mircea Geoana in care il acuza de incalcarea statutului cand l-a anuntat pe Dan Tudorache drept candidatul PSD pentru sectorul 1. "Mi-am depus candidatura ca orice membru de partid care vrea sa sprijine partidul pentru a se castiga alegerile. Nu stiu pe ce considerente a fost preferat domnul Tudorache. E drept, eu nu am notorietatea de a propune a fi dati afara colegii nostri de partid", afirma Ispas.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea