Social

Tortura, foamete, mutilarea femeilor – realitatea din Tibet

Autoritatile chineze contrazic insa pe oricine sustine ca nu sunt respectate drepturile omului.

Presa internationala continua sa puna bete in roate autoritatilor de la Beijing. In timp ce China incearca sa prezinte intregii lumi o imagine idilica despre Tibet, inaintea Jocurilor Olimpice, cativa realizatori britanici de film care au reusit sa lucreze sub acoperire in provincie prezinta un portret teribil al represiunii chineze, care include crime, tortura, dar si sterilizarea brutala a femeilor, lasate mutilate in urma unor astfel de operatiuni.

Femeile sunt impiedicate sa aiba copii, desi nu se supun regulii fiului unic. In cazul in care nu isi permit sa plateasca taxa pentru a avea un al doilea copil, femeile din Tibet sunt obligate sa avorteze si apoi sterilizate fortat. Filmul, care urmeaza sa fie difuzat de Channel 4, a fost realizat inaintea recentelor manifestatii anti-China, din Lhasa, capitala Tibetului.

Dar cu mii de protestatari tibetani in inchisori, materialul nu face decat sa se adauge numeroaselor acuzatii aduse Chinei inaintea Jocurilor Olimpice din aceast an, relateaza Daily Mail. Investigatia a inceput in 2006, cand tibetani neinarmati care incercau sa paraseasca tara au fost impuscati de granicerii chinezi.

Doi tibetani au fost ucisi, iar alti 32 au fost arestati, interogati si trimisi la munca intr-o tabara de langa Lhasa. Potrivit ziarului britanic, experienta unuia dintre arestatii de atunci ofera o imagine a sortii pe care o au acum protestatarii ajunsi in mainile politistilor chinezi dupa manifestatiile de la jumatatea lunii.

Tanarul, care acum are 16 ani, a fost supus socurilor electrice, legat de un perete si lovit in stomac de un gardian care purta o manusa de metal. Adolescentul a fost eliberat si a reusit pana la urma sa fuga in Nepal, dupa ce a dat bani unei calauze.

Bani pentru rudele mortilor din Lhasa

Pentru a demonstra ca situatia sta altfel decat o prezinta presa internationala, autoritatile chineze au anuntat ca vor oferi despagubiri familiilor celor care si-au pierdut viata in violentele din capitala tibetana Lhasa, iar persoanele ranite in timpul confruntarilor vor primi asistenta medicala gratuita, relateaza Mediafax.

Potrivit agentiei oficiale de presa China Noua, fiecare familie care si-a pierdut un membru in Lhasa va primi echivalentul a 18.000 de euro. In timpul violentelor si-au pierdut viata, potrivit surselor oficiale, 19 civili si un politist.

Guvernul tibetan din exil apreciaza insa ca in realitate au murit pana la 140 de persoane. Desi situatia parea ca se calmase, Tibetul si provinciile vecine au fost scena unor noi tensiuni. Potrivit agentiei oficiale China Noua, 26 de persoane au fost arestate, iar dintr-o manastire din Sichuan au fost confiscate arme (30 de pistoale, circa 500 de proiectile , doua kilograme de explozibil si „un numar important” de cutite).

Politia a gasit, se pare, si telefoane mobile, decodoare capabile sa capteze posturi de televiziune straine, un fax si un computer. Potrivit guvernului tibetan in exil, proteste ar fi avut loc si in Lhasa si au coincis cu vizita unei delegatii de diplomati straini.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea