Social

Tony Blair nu mai are nici o sansa la presedintia Uniunii Europene

Sansele fostului premier britanic Tony Blair de a deveni primul presedinte al Uniunii Europene au primit o adevarata lovitura din partea succesorului numit chiar de el, actualul sef al Guvernului de la Londra, Gordon Brown, care a semnat un acord secret cu Franta si Germania.

Nu este chiar o noutate ca fostul premier este „interesat” de postul prevazut in noul Tratat UE si remunerat cu 200.000 de lire sterline pe an, insa guvernele britanic, francez si german au convenit in secret sa nu sustina un candidat daca vreuna din aceste tari are obiectii la adresa lui, potrivit publicatiei britanice The Independent.

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a facut lobby in favoarea lui Blair, dar cancelarul german, Angela Merkel, se opune. Brown a apreciat ca Blair ar fi un presedinte „excelent” al UE, dar nu l-a sustinut explicit. Acordul secret incheiat intre cele trei state inseamna ca premierul britanic nu mai are acum de ce sa ia o decizie in acest sens. „Am convenit cu Franta si Germania sa nu sustinem un candidat daca una dintre ele nu doreste”, a declarat un diplomat britanic, zdrobind sperantele lui Blair.

Acesta insa s-a si repliat, potrivit unor surse din cadrul UE. Blair ar accepta si un eventual rol de inalt reprezentant pentru afaceri externe, al doilea post permanent infiintat prin Tratatul de la Lisabona . Acest post, care echivaleaza cu unul de ministru de Externe, are mai multa putere in realitate decat cel de presedinte.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea