In Italia te simti bine, chiar si atunci cind ii faci pe localnici sa se simta prost. Generosi, optimisti si adeseori mai increzatori decit e cazul, italienii accepta cu umor ca traiesc intr-o tara-muzeu. Ca turist m-as simti mai bine daca romanii pripasiti pe acolo n-ar aparea jenant de des la rubricile de fapte diverse ale ziarelor si in evidenta politiei, pentru infractiuni de tot felul. Dar cum nu toti italienii sint mafioti, romanii care merg in Italia ca particulari onesti se pot bizui pe intelegerea localnicilor.
Proba meseriei de turist
O calatorie in Italia, chiar si o raita de citeva zile, e de pregatit cu atentie. Exista o expresie a turistului roman: Anul asta am facut Italia. Asta e turismul consumat in kilometri si obiective din care iti amintesti cit te-au costat inghetata si pizza, eventual si biletul de intrare la Capela Sixtina. Sau cum l-ai pindit pe Papa Benedict al XVI-lea sa apara la fereastra destinata credinciosilor si curiosilor. Turismul e, daca vrei, o meserie care spune totul despre cel care o face. Si in privinta asta Italia e o proba.
Marii autori latini, uitati
Turistul perfect e cel care stie de-acasa la ce sa se astepte si care il corecteaza pe ghid cind greseste. Pina la aceasta perfectiune, in Italia, ca sa stii ce vezi si ce sa cauti, ai nevoie de autorii din vechime. Pina prin anii 70, un absolvent de liceu din Romania stia cu ce se maninca Vergiliu, chiar daca nu citea Eneida decit pe rasfoite. Acelasi absolvent avea habar de memorialistica lui Cezar, de discursurile lui Cicero, macar de Catilinare, daca nu si de discursurile impotriva lui Marc Antoniu, de la care i s-a tras sfirsitul. Era de neconceput sa nu stii macar citeva pagini din Titus Livius, cu Ab urbe condita libri. Sau sa nu fi citit Vietile paralele ale greco-romanului Plutarh. De cind latina a fost izgonita din liceu, marii autori ai Antichitatii romane au intrat in uitare. Autorii latini au fost, vreme de doua milenii, liantul cultural al Europei. Fara ei, vestigiile Antichitatii romane nu sint decit simple curiozitati lipsite de viata pe care memoria o da pietrei sculptate sau ridicate in ziduri. Marile edituri de la noi incearca in ultimii ani sa-i readuca in circuit pe clasicii perioadei de aur a latinitatii. De oarecare popularitate se bucura azi Apuleius, cu romanul sau fantastic Magarul de aur, care ii bate pe autorii respectabili din vechime.
Scriitori deveniti personaje
Mai exista o cale de recuperare a acestor autori. Ca personaje de roman ale unor autori celebri in secolul 20. Polonezul Sienkiewicz a luat Premiul Nobel pentru romanul sau Quo vadis?, in care unul dintre personajele principale e Petronius, scriitorul contemporan cu Nero si autor al celebrului roman Satyricon. De mare succes s-a bucurat mai tirziu englezul Robert Graves cu romanul Eu, Claudius imparat, in care se vorbeste despre istoricii vremii, cu partizanatele si fricile lor provocate de puternicii zilei.
Poetul laureat si uitat: Petrarca
Marele Dante Alighieri, autorul Divinei Comedii, n-are nici el o soarta grozava in zilele noastre. Publicul larg nu-l mai citeste si, de multe decenii, nu mai e un motiv de jena printre umanisti sa recunoasca, in treacat, ca n-au avut timp sa aprofundeze opera lui Dante. Boccaccio, in schimb, cu Decameronul sau, carte socotita periodic nerusinata si demna de pus la index, nu numai de cerberii bisericii, se bucura si astazi de succes. Altfel citi mai stiu azi de poetul laureat Petrarca? Sau ca Michelangelo a fost si unul dintre marii sonetisti ai vremii sale?
Un ghid al Renasterii
Daca Machiavelli n-ar fi scris Il Principe, manual cu sfaturi practice despre arta manipularii, citit si azi de politologi, citi si-ar mai aminti de Belfegor, frumoasa nuvela a secretarului florentin din care s-a inspirat Caragiale pentru a scrie Kir Ianulea. Nu stiu daca ai timp pentru o expeditie in renascentismul italian in scopuri turistice contemporane. Dar ia neaparat cu tine cartea lui Giorgio Vasari, Vietile si operele sculptorilor si pictorilor, scrisa la mijlocul secolului al XVI-lea despre marii renascentisti. (De altfel, termenul Renastere ii apartine lui Vasari.) O carte de care iti vei reaminti, cu siguranta, multa vreme dupa aceea. Inainte de a porni la drum, n-ar fi rau sa petreci citeva seri citind Cultura Renasterii in Italia, cartea elvetianului Jacob Burckhardt.
La Venetia cu Thomas Mann Stendhal e autorul uneia dintre cele mai frumoase carti despre Italia secolului al XIX-lea: Manastirea din Parma, roman de citit si de recitit, al acestui francez indragostit de italieni. Capitole vii despre Roma carnavalului si a banditilor justitiari a scris Dumas-tatal in Contele de Monte Cristo . Obsedat toata viata de Italia, Thomas Mann isi metamorfozeaza aceasta obsesie in Moartea la Venetia, o capodopera a nuvelisticii secolului 20.
Ghinionul lui Lampedusa
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, un nobil sicilian scapatat isi incearca norocul cu un roman, pe la mai multe edituri. E refuzat politicos. Romanul era prea eseistic. Era perioada realismului, dominata de Elio Vittorini si de Alberto Moravia. Sicilianul Giuseppe Tomasi di Lampedusa moare inainte de a-si vedea romanul publicat. Ghepardul avea sa devina un succes mondial. Ironia sortii: Lampedusa primeste postum Premiul Strega pentru roman. Un alt mare sicilian, Leonardo Sciascia, isi datoreaza celebritatea mondiala curajoaselor sale romane despre Mafia. Dino Buzzati, unul dintre ultimii romancieri ai secolului trecut care stiau sa povesteasca clasic obsesiile modernitatii noastre, e cunoscut mai ales pentru romanul sau Desertul tatarilor. De neuitat e insa una dintre povestirile sale Colombre, un minunat basm pentru adulti.
Pariul lui Eco
Cind semioticianul Umberto Eco a publicat romanul Numele trandafirului, plictisit de celebritatea sa de om de stiinta, comentatorii avizati si sceptici au afirmat ca Eco a facut un pariu la rece, punind in ecuatie, cu umor, reteta unui roman de succes, si ca, mai mult ca sigur, nu va reveni. Si totusi Eco revine cu Pendulul lui Foucault, roman care ii va aduce reputatia de scriitor de o enigmatica originalitate. Daca n-ar fi fost romanele lui Eco, probabil ca Dan Brown n-ar fi scris Codul lui Da Vinci, aceasta carte a misterelor exploatate comercial, care stirneste atitea discutii si dispute in ultima vreme.
Mircea Mihaies va recomanda
Carte clasica: Ghepardul, de Giuseppe Tomasi di Lampedusa
Carte de aventuri: Insula din ziua de ieri, de Umberto Eco
Carte contemporana: Nostalgia, de Mircea Cartarescu
Carte politista: Maigret la New York, de Georges Simenon
Eseu: Camera luminoasa, de Roland Barthes
Mircea Cartarescu va recomanda
Carte clasica: Calatorie la capatul noptii, de Louis Ferdinand CAcline
Carte de aventuri: Leaganul pisicii, de Kurt Vonegutt
Carte contemporana: Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire, de Raymond Carver
Carte politista: Sarabanda raposatilor, de San Antonio
Eseu: Istorie si adevar, de Paul Ricoeur
