Kordonskiy, rusul care ni-i talmaceste pe marii rusi
Dupa Cehov si Gogol, regizorul Yuriy Kordonskiy a mai montat un compatriot. Dramatizarea sa dupa „Crima si pedeapsa“ ni-l aduce mult mai aproape pe Dostoievski. De unde se vede treaba ca ai nevoie de un rus ca sa intelegi rusii.
Marti seara, la sala de la Gradina Icoanei a Teatrului Bulandra, gaseai cea mai mare inghesuiala de mari actori pe metru patrat. Victor Rebengiuc , Mariana Mihut, Irina Petrescu, Rodica Mandache si multi altii venisera sa vada prima reprezentatie a montarii lui Kordonskiy. Spectatorii s-au asezat pe scaune si, timp de citeva minute bune, pina la inceperea spectacolului, nu a mai scos nimeni un sunet. Nici urma de micile socializari obisnuite inainte de inceperea unui spectacol sau a unui film. Nici o vorba. Parca se reculegeau cu totii. Era liniste ca in biserica, lucru accentuat si de faptul ca spectacolul se joaca pe scena. Publicul este in imediata vecinatate a actorilor. De la bun inceput esti in intimitatea lui Raskolnikov, de fapt esti chiar in mintea si in sufletul lui. Uneori te si rusinezi de sentimentul acut de reality-show pe care ti-l da acest lucru.
De trei ori Raskolnikov
Gaselnita geniala a lui Kordonskiy este aceea ca, tratindu-l pe Raskolnikov ca pe un om bolnav si alienat, cu puternice accente schizoide, desparte personajul in trei entitati distincte. Trei actori il joaca pe Raskolnikov, este vorba despre cele trei „voci“ din mintea lui, „voci“ care ii transmit mesaje incrucisate, accentuindu-i dementa. Richard Bovnoczki, inalt, slab, cu o fata roscovana, tipica de rus, este Raskolnikovul rational. El este si „purtatorul de cuvint“ al tuturor celor trei entitati, este chipul pe care il vad cei din jur, cel ce vorbeste cu Anchetatorul si cel care, minat de una dintre voci, infaptuieste crima. Vlad Logigan, tinar, cu o figura frumoasa si inocenta, este Raskolnikovul diabolic. El e vocea care ii legitimeaza crima. „Napoleon a omorit mii de oameni si a devenit erou. Tu omori un paduche, un vierme, scapi omenirea de un parazit.“ Si, in fine, Marius Manole este vocea mica, dar sfredelitoare, a constiintei. Raskolnikovul uman, mistic chiar, care il indeamna la pocainta. Cei trei sint in permanenta pe scena, si, desi fac adeseori aceleasi gesturi, au reactii si comentarii distincte.
Decor minimalist
Decorul creat de Tina Jones consta intr-un spatiu complet alb, cu bucati de zid, camera lui Raskolnikov, o camera cu trei usi, cite una pentru fiecare „voce“. Decorul e de un alb neverosimil, ca de spital, creindu-ti sentimentul unui spatiu concentrationar. Poate fi spatiul mintii bolnave a lui Raskolnikov in care acesta este captiv.
Zidurile albe sint minjite grosier cu singe, dupa momentul crimei, cu un rosu purpuriu, de neprivit, raminind astfel pina la sfirsit pe post de memento pentru criminal.
Lacrimi de regizor
Kordonskiy a renuntat la personajele secundare. In piesa mai apar doar Anchetatorul, Sonia si Aliona. Interesant este exercitiul pe care il face regizorul cu cele doua actrite, Rodica Lazar si Anca Androne. Ele joaca ambele roluri. La o reprezentatie Rodica Lazar joaca Sonia, la urmatoarea Aliona si invers, tot ca pentru a sonda complexitatea sufletului uman. Actritele joaca si ingerul, si demonul, largindu-si registrul interpretarii, patrunzind atit mecanismele binelui, cit si pe cele ale raului.
Sorin Leoveanu , Hamletul lui Vlad Mugur, este in piesa lui Kordonskiy Anchetatorul. Jocul lui este exceptional, mergind, ca pe sirma, de la mujicul grobian la barbatul sofisticat, pasionat de filosofie si de origami, e si politistul bun, si politistul rau, si drac, si un pic de Dumnezeu, rusul desfrinat si rusul mistic.
Misticismul ortodox, atit de drag lui Dostoievski, isi pune o amprenta puternica pe montarea lui Kordonskiy. Scena in care Sonia ii citeste lui Raskolnikov „Invierea lui Lazar“ este sfisietoare, iar „Tatal nostru“ rostit de cele trei voci la unison, in slavona, este de mare efect.
La final, regizorul insusi era cu lacrimile in barba, aplaudindu-si extrem de miscat actorii.
https://acasa.ro
165
60
