Social

Teatrul National de Opereta, redeschis in flacari

Sala Mare a Teatrului „Ioan Dacian“ a fost reinaugurata duminica printr-un show desfasurat cu casa inchisa. Spectacolul - deschis prin discursul ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, si al directorului general al Teatrului „Ioan Dacian“, razvan ioan dinca - a reunit o gama de momente artistice, de la balet si recital la pian sau vioara. Sala a fost ocupata pina la refuz, unii spectatori preferind chiar sa stea in picioare daca nu au reusit sa prinda bilete „cu loc “. Razvan Dinca a spus ca masinistii Operetei nu au mai plecat din teatru de patru zile si au lucrat de „dimineata pina dimineata“ pentru reusita show-ului. Directorul institutiei a mai precizat si ca, datorita cererii mari de bilete, spectacolul „Bal la printul Orlovski“ va fi reluat, probabil, peste doua saptamini. Pe scena Operetei bucurestene au urcat sopranele Bianca Ionescu, Doina Scripcaru, Daniela Vladescu , Silvia Sohterus si Crina Zancu, mezzo-soprana Raluca Cioca, tenorii Alfredo Pascu si Florin Budnaru, baritonii Stefan Popov si Daniel Eufrosin si basul Orest Pislaru. Orchestra Teatrului National de Opereta ( TNO ) a evoluat sub bagheta dirijorilor Emil Maxim si Lucian Vladescu. Primul act a debutat cu un fragment din baletul „Vals Imperial“ de Johann Strauss, dirijat de Emil Maxim, prilej care le-a permis celor prezenti sa constate modificarile scenografice promise de Razvan Dinca: dat fiind spatiul de dans mult mai mare, s-a putut face loc si pentru elemente de decor spectaculoase. Astfel, un ecran ingenios amplasat in mijlocul scenei permitea spectatorilor din ultimele rinduri sa vada detalii marite din balet. Materiale multicolore amplasate fara ostentatie in varii zone se asortau cu rochiile purtate de membrele corului, si, din cind in cind, flacari si focuri de artificii sugerau renasterea TNO dupa nefericitul accident de acum trei ani. Melomanii au putut recunoaste apoi arii clasice din „Liliacul“ de J. Strauss sau un celebru duet din „Vaduva vesela“ de F. Lehar (final), interpretat de Doina Scripcaru si Stefan Popov, si „Printesa Circului“ (husarii) de E. Kalman cu Stefan Popov si Florin Budnaru. Cei mai aplaudati artisti au fost Horia Mihail, care a sustinut un recital la pianul Bosendorfer cumparat recent de teatru, si violonistul Alexandru Tomescu, care a cintat pe Stradivariusul primit de la Ministerul Culturii. Dupa spectacolul propriu-zis, publicul a fost intimpinat de un alt show in foaier, unde dansatorul si coregraful Razvan Mazilu a interpretat, alaturi de mai multe dansatoare, un numar din musicalul american „Cabaret“, intitulat „Willkommen“, prezentat in premiera in martie 2007 in spectacolul „Broadway-Bucuresti“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea