Social

Teatru romanesc in Luxemburg

In perioada 6-10 noiembrie 2007, la Centrul Cultural Kulturfabrik din Esch-sur-Alzette, Luxemburg vor avea loc trei reprezentatii cu piesa Mansarda la Paris cu vedere spre moarte de Matei Visniec , pusa in scena de Radu Afrim. Evenimentul este organizat in cadrul parteneriatului dintre Institutul Cultural Roman si Centrul Cultural Kulturfabrik si se desfasoara sub patronajul Ambasadei Romaniei la Luxemburg. Radu Afrim, unul dintre reprezentantii cei mai de seama ai noii generatii de regizori romani de teatru, laureat al Premiului UNITER pentru cea mai buna regie in 2006 si 2007, pune in scena un text despre ultimele zile ale lui Emil Cioran si despre orasul Sibiu. Matei visniec despre piesa Mansarda la Paris cu vedere spre moarte: ''Piesa mea este o intalnire subiectiva si imaginara intre autorul Matei Visniec si filosoful Emil Cioran. Dupa moartea sa, Cioran a devenit pentru mine un personaj disponibil. In timpul vietii, Cioran a stiut sa-si construiasca o mansarda superba pe acoperisul acestui edificiu atat de ravnit care se numeste patrimoniul cultural al umanitatii. Ca personaj, el traieste tot timpul in mansarda sa nemuritoare si continua sa ne incite la a ne pune din nou sub semnul intrebarii toate ideile dobandite. Aceasta piesa se doreste un omagiu subiectiv adus lui Cioran, dar isi extrage substanta din gandirea si ideile acestui mare filosof. Cunoscatorii operei sale vor identifica repede sursele A cioraniene A ale unor replici. Pentru cei care ii cunosc mai putin opera, precizez ca piesa mea este impregnata de numeroase idei dezvoltate de Cioran pe teme de o mare diversitate, incepand cu sinuciderea, pana la destinul poporului roman.'' Reprezentatiile fac parte din seria de manifestari dedicate culturii romane in cadrul proiectului ''Belles Roumanies'', derulat in parteneriat de Centrul cultural Kulturfabrik si Institutul Cultural Roman, pe tot parcursul anului 2007. Evenimentele se desfasoara in localitatea Esch-sur-Alzette din Marele Ducat al Luxemburgului. Initiat in contextul desemnarii orasului si regiunii Luxemburg si a orasului Sibiu din Romania drept Capitale culturale europene in 2007, proiectul cuprinde opt sectiuni, corespunzand diverselor domenii artistice: jazz, teatru, muzica traditionala, cinema, fotografie, plastica, literatura, muzica actuala. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea