Social

Tarile est-europene, viitor Eldorado al schiului

Peste aproximativ 20 de ani, Rusia va avea mai multe statiuni de schi decat Elvetia, releva, din Zermatt , una dintre cele mai importante statiuni de schi din Tara Cantoanelor, in Alpii Elvetieni, Bastien Buss, in articolul sau publicat de editia de luni, 29 ianuarie, a cotidianului Le Temps, editat la Geneva. Celebru pentru gura lui mare, Reto Gurtner, presedintele Weisse Arena Group, care administreaza statiunea Laax (din cantonul Grisons), a ramas fidel traditiei in cadrul celei de-a 9-a editii a Simpozionului international de turism, care a avut loc, la sfarsitul saptamanii trecute, la Zermatt. Provocator, el a declarat ca schiul si-a pierdut din ''sex-appeal'', mergand chiar mai departe si afirmand ca, ''pentru turismul hibernal elvetian, concurenta vine, acum, atat din partea Dubai, cat si a tarilor din Est''. Statiunile petrodolarilor sunt pe cale sa ''isi scoata ghearele''. In Rusia si in Ucraina, statiunile de schi rasar ca ciupercile, cu sprijinul petrodolarilor. In opinia lui Paul Mathews, presedintele Ecosign Mountain Resort Planners, o societate canadiana care dezvolta complexuri de schi in lume, Rusia reprezinta - pur si simplu - piata dotata cu cel mai mare potential. ''Pana in 2030, aceasta tara va avea mai multe statiuni de schi decat Elvetia.'' Daca, deocamdata, rusii sunt indragostiti de domeniile de schi straine, datele problemei s-ar putea schimba in curand. In orice caz, in ceea ce priveste clasa de mijloc. ''Circa 80 la suta dintre rusi prefera sa isi petreaca vacanta la ei acasa'', potrivit lui Paul Mathews. Rusia are de valorificat numeroase avantaje. Incepand cu un florilegiu de zone muntoase, dupa imaginea Uralului, a Caucazului (la fel de intins ca si Arcul Alpin) si a regiunii Sankt Petersburg, si, mai departe, a Peninsulei Kamceatka. Natura este inca virgina acolo, despaduririle aproape inexistente in unele regiuni, asociatiile pentru protectia mediului inconjurator reduse la tacere, iar clima permite lungirea perioadei hibernale. In timp ce Europa de Vest poate spera la aproximativ 20 de saptamani de schi pe an, Rusia ofera conditii favorabile mai bine de sapte luni pe an. Decalajul risca sa se mareasca si mai mult in urmatorii ani, odata cu incalzirea climei. Candidatura la Jocurile Olimpice de iarna din 2014 In acest sens, este emblematica dezvoltarea statiunii de schi Rosa Hutor, din apropiere de Soci, in Caucaz, unde au fost deja investite circa 150 de milioane de euro. ''Arhitectii sunt austrieci, inginerii, canadieni, iar pistele, certificate de Federatia Internationala de Schi, au fost schitate de fosta glorie elvetiana Bernard Russi'', relateaza Paul Mathews. Investitorii nu vor decat ce se face mai bun pe piata. Totul a fost conceput si construit in functie de exigentele Comitetului International Olimpic (CIO), intrucat Soci doreste sa organizeze editia din 2014 a Jocurilor Olimpice de Iarna. In final, statiunea va putea gazdui de doua ori mai multi schiori decat Les Trois Vallées din Franta (mai precis, din departamentul Savoie, in Alpii Francezi), cel mai mare domeniu de schi din lume. Alte statiuni au rasarit ca din pamant in ultimii ani. Pana si gigantul Gazprom si-a oferit una. Unele grupuri miniere construiesc si ele asemenea statiuni in jurul oraselor in care se afla. In prezent, au fost investiti, in aceste proiecte, nu mai putin de 500 de milioane de euro. Aceasta dezvoltare nestavilita ii datoreaza mult si presedintelui Vladimir Putin. Nu numai datorita dragostei lui pentru acest sport, ci si pentru ca Guvernul a decis sa creeze zone economice speciale pentru dezvoltarea turismului. Infrastructurile (drumuri, electricitate etc.) sunt principalele beneficiare, gratie unui fond de noua miliarde de euro. Daca Rusia vrea - mai ales - sa atraga clientela indigena, ea doreste - in aceeasi masura - sa ii seduca pe schiorii straini , avizi de senzatii noi si de spatii necunoscute. "Mica Elvetie" Vecina Rusiei, Ucraina, s-a lansat si ea in crearea ex nihilo a unor statiuni de schi. Bukorel, din vestul tarii, este cea mai mare statiune aflata in curs de constructie, cu un buget de 47 de milioane de euro. Sunt demne de mentionat si Slavsko, Prahobrat si Tisovet, numita ''Mica Elvetie''. Spre deosebire de Rusia, Ucraina nu beneficiaza de banii publici . Aici, este vorba despre afacerea unor investitori particulari. Oferta va fi multipla, pentru a capta un maximum de schiori. De la segmentul ''tres haut de gamme'' pana la ''low-cost''. Desi numarul elvetienilor care vor merge in aceste domenii de schi ar urma sa ramana limitat, promitatoarea mana a tarilor din Est le-ar putea scapa domeniilor elvetiene. Este o concurenta de neneglijat, conchide semnatarul articolului din ziarul elvetian.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea