Social

Tamara Buciuceanu, la brat cu teatrul de 55 de ani

La 77 de ani, marea doamna a teatrului e neobosita. Se bucura de aplauzele spectatorilor, dar si de zambetele nepotilor sai. Vioaie si emotionata, a revenit dupa 8 ani, in piesa „Mamouret“, facand o mare bucurie celor care o iubesc. Ne-am intalnit cu marea actrita Tamara Buciuceanu in culise, dupa avanpremiera piesei „Mamouret“, unde am observat, cu surprindere si duiosie, ca avea ochii in lacrimi. „De vina“ au fost aplauzele indelungi ale publicului ce au emotionat-o la fel de mult ca la debut, chiar daca se poate lauda cu o cariera impresionanta. Cum nu ii place sa vorbeasca prea mult despre dumneaei, ne-a marturisit, cu modestie, ca „publicul este cel care face, de fapt, cariera actorului“. O umbra de tristete i-a intunecat chipul in momentul in care am inceput sa vorbim despre sarbatori. Pentru actrita, Craciunul nu mai are acea magie pe care o simti alaturi de o mama, un frate sau un sot deoarece s-au dus la Dumnezeu. - Cum va simtiti pe scena alaturi de tinerii din aceasta piesa care sunt acum la inceput de drum? - In cariera mea de 55 de ani, am jucat alaturi de o multime de tineri pe care i-am apreciat si, atat cat am putut, i-am recomandat mai departe si am incercat sa-i ajut sa prinda aripi. Sunt tineri talentati, care vor sa joace, care iubesc teatrul si merita incurajati. - De ce nu ati aparut pana acum in telenovele? - Deocamdata nu am fost invitata sa joc in telenovele. Pentru moment ma dedic piesei „Mamouret“. Daca vor exista propuneri de acest gen, nu stiu daca voi accepta sa fac parte din distributia unei astfel de productii. - Cum reusiti sa va pastrati atat de tanara si vioaie? - Spectatorii imi dau forta si ma primesc de fiecare data extraordinar. E posibil ca de atatea aplauze, un om sa nu aiba parte intr-o viata intreaga. - Ce va face fericita in momentul acesta al vietii? - Viata mea a fost dedicata scenei si asta m-a facut foarte fericita. Acum, dupa o cariera incununata de succes, nu-mi doresc decat sa fiu sanatoasa si sa joc. Ii multumesc lui Dumnezeu ca ma tin bine pe picioare, ca pot sa gandesc si, mai ales ca pot sa invat texte si sa urc in continuare pe scena. - Si acum, dupa atatia ani de cariera, va emotioneaza aplauzele ca la inceput? - Da, ma emotioneaza foarte mult si e extraordinar. De fiecare data imi dau lacrimile la sfarsitul piesei cand publicul se ridica in picioare. Bucuria de pe chipul celor din sala este de neegalat. In cariera unui artist conteaza foarte mult publicul. El este cel care face cariera actorului. - Cine v-a insuflat dragostea pentru scena? - Sunt patru generatii de artisti: mama, tata, eu, sora mea, Iulia Buciuceanu, o mare cantareata de opera, nepotul meu, Mihai Constantin si stranepotii mei. De mica, parintii m-au alimentat cu dragostea pentru teatru. Au vazut in noi ca iubim scena si ca putem face asta. - Olga Tudorache a fost distinsa de curand de presedintele Basescu pentru intreaga cariera artistica. Cum vi se pare aceasta decizie? - Olga este o foarte buna actrita si colega de-a mea de atatia ani si merita din plin aceasta distinctie. Mi-ar fi placut sa fiu si eu in atentia presedintelui, insa asta este. A fost placerea dansului sa o prefere pe Olga si eu nu ma supar. Ba chiar sunt fericita pentru ea, doar ca mi-as fi dorit si eu o apreciere la nivel inalt. - Sunteti o mare actrita, o legenda a scenei romanesti, si pentru asta primiti o distinctie de la public in fiecare zi si de fiecare data cand urcati pe scena. - Asa este. Am jucat sute de roluri extraordinare si sunt foarte fericita ca oamenii ma iubesc. Toata viata mea am fost un om foarte generos si intotdeauna am incercat sa fiu discreta si niciodata nu am avut nimic de impartit cu nimeni. (continuarea in Gardianul )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea