Social

Talpeş şi Guşă se înţeapă, dar îl apără pe Băsescu

Senatorul independent Ioan Talpeş şi preşedintele Partidului Iniţiativa Naţională, deputatul Cozmin Guşă, susţin la unison că şeful statului nu a colaborat cu Securitatea. Deşi, potrivit Mediafax, Talpeş spune despre Guşă că "se zbate pentru poziţia de loază naţională", iar liderul PIN îl consideră pe colegul său de parlament "un apropiat al familiei Ceauşescu", ambii par să uite de antipatia reciprocă atunci cand vine vorba despre Traian Băsescu. Senatorul Ioan Talpeş, fost şef al SIE şi consilier al lui Ion Iliescu la Palatul Cotroceni, a declarat, vineri seara, la Targu Mureş, că Traian Băsescu nu a fost colaborator al Securităţii, întrucat a operat într-un sistem paralel, al Marinei. "Este vorba de sisteme care aproape se excludeau. În calitate de comandant de navă, trebuia să dea zilnic rapoarte, nu la Securitate, ci la forurile competente", susţine Talpeş. El a spus că nu cunoaşte cazuri de comandanţi de navă în subordinea Securităţii şi că nu există rapoarte ale acestora în arhivele fostei structuri. Totuşi, senatorul a admis că în acea perioadă se puteau face copii ale rapoartelor întocmite de către comandanţi, care să fie predate celor care răspundeau de securitatea navei. Pe de altă parte, Ioan Talpeş consideră că ar fi o mare greşeală abordarea temei colaboratorilor serviciilor de informaţii externe, deoarece SIE are în prezent posibilităţi reale de comunicare cu toate statele NATO, cărora "nu le-ar conveni" dacă s-ar intra în această zonă. Fostul consilier prezidenţial califică drept patriotice acţiunile de "prezervare a atribuţiilor fundamentale de independenţă şi integritate a ţării" desfăşurate în plan extern. Liderul PIN: Preşedintele şi-a dat cuvantul Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, a declarat ieri că nu deţine nicio informaţie care să ateste calitatea de informator a lui Traian Băsescu, apreciind însă că preşedintele trebuie să dea exemplu şi "să-şi facă public dosarul". El a precizat că în 2004, pe cand era încă membru al PD, Băsescu i-a dat "cuvantul de onoare" că nu a fost niciodată informator al fostei Securităţi. Liderul PIN a criticat decizia Colegiului CNSAS de secretizare a propriului vot, susţinand că aceasta nu face decat să favorizeze trocul politic la nivelul instituţiei, precum şi decredibilizarea sau chiar blocarea activităţii sale. Potrivit lui Guşă, "partidele au început deja negocieri subterane pentru ca verdictul în cazul liderilor lor să fie unul comod", tratative cauzate de proximitatea audierilor la CNSAS a unor parlamentari precum democratul Cristian Rădulescu. Precedentele ar fi fost create deja de UDMR şi PRM, a căror lideri au dat informări la fosta Securitate. Fostul şef al SIE anunţă "valul jachetelor" Senatorul independent Ioan Talpeş a afirmat că vor urma al doilea şi al treilea val de dezvăluiri privind colaboratorii Securităţii.Fostul şef al SIE susţine că acestea vor aduce "surprize serioase", deoarece, în pofida faptului că majoritatea politicienilor cred că au existat două arhive , au fost trei. Talpeş spune că a treia arhivă cuprinde filme şi microfilme speciale, aşa-numitele " jachete ", cu date esenţiale din dosare. Senatorul a adăugat că microfilmele respective se află în administrarea serviciilor de informaţii şi că s-au descoperit întamplător, atunci cand biroul său a fost zugrăvit. "Nu era tavan fals , era un rigips puternic şi era plin. Eu sunt sigur că se vor dezvălui, dar nu şi cele operative", a precizat Ioan Talpeş.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea