Social

Talibanii il acuza pe Sarkozy ca nu-si respecta promisiunile electorale

Indiferent de numar, trupele NATO vor fi invinse, ameninta talibanii.

Talibanii il acuza pe presedintele francez Nicolas Sarkozy ca si-a incalcat promisiunile facute in campania electorala, de a examina posibilitatea retragerii trupelor franceze din Afganistan , dupa ce a promis, la summitul NATO de la Bucuresti, o suplimentare a contingentului detasat in aceasta tara, informeaza AFP.

„Membrii NATO nu sunt numai pe cale sa faca false promisiuni afganilor, dar le fac si fata de tarile lor”, a tinut sa afirme Zabihullah Mujahed, purtatorul de cuvant al Consiliului comandamentului talibanilor, condus de mollahul Mohammed Omar, intr-o conversatie telefonica cu agentia de presa franceza. Mujahed s-a referit la decizia luata de statele membre NATO de a suplimenta efectivele din Afganistan cu inca aproximativ 1.800 de soldati , dintre care 700 sunt trimisi de Paris.

„Se pare ca Sarkozy si-a uitat promisiunea”, a detaliat Mujahed, amintind ca talibanii l-au crezut pe cuvant pe omul politic Sarkozy, si in urma declaratiilor sale de atunci au eliberat doi ostatici francezi. „Daca era posibil ca soldatii straini sa invinga rezistenta nationala afgana, ar fi reusit pana acum, deoarece numarul de soldati a tot crescut. Cu binecuvantarea Domnului, acesti ocupanti vor si invinsi la fel ca si ceilalti”, a mai spus reprezentantul talibanilor. Franta are deja in Afganistan 1.600 de soldati, al caror numar va creste cu inca 700, cu toate ca peste 50 la suta dintre francezi se opun suplimentarii contingentului francez din Afganistan.

Potrivit unui sondaj realizat de Ifop, dintre persoanele chestionate, 55 la suta s-au declarat impotriva, fata de 45 la suta care au sustinut aceasta initiativa. Si Ungaria a anuntat, la Bucuresti, ca isi va spori cu mai mult de o treime efectivele din Afganistan, trimitand inca „80 pana la 100 de militari”, a declarat premierul Gyurcsany, dupa incheierea summitului. In plus, si SUA au anuntat ca vor trimite un numar „semnificativ” de soldati in Afganistan in 2009.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea