Răsturnare spectaculoasă de situaţie în Austria. Partidul Social-Democrat SPOe, condus de Alfred Gusenbauer, a caştigat 35,7 la sută din voturi, în pofida faptului că toate sondajele efectuate anterior indicau un avans al conservatorilor.
Partidul de extremă-dreapta FPOe a obţinut 11,2 la sută din voturi, Verzii 10,5 la sută, iar BZOe (Alianţa pentru viitorul Austriei) a populistului Joerg Haider , care forma coaliţia guvernamentală cu conservatorii, a totalizat 4,2 la sută.
Potrivit rezultatelor provizorii, social-democraţii vor deţine 68 din cele 183 de mandate din Cameră, iar conservatorii 66. Cancelarul conservator Wolfgang Schüssel a recunoscut înfrangerea. "ştiu că nu vă arde să sărbătoriţi, nici mie", a declarat Schüssel în faţa susţinătorilor, sub un cort ridicat la Viena.
Alfred Gusenbauer, posibil cancelar austriac
În condiţiile în care SPOe a caştigat alegerile legislative, potrivit Constituţiei, liderul formaţiunii va fi însărcinat de preşedintele Heinz Fischer, cu formarea noii coaliţii guvernamentale. Gusenbauer s-a născut la 8 februarie 1960, în estul Austriei, în oraşul St Poelten. Tatăl său era muncitor în construcţii, iar mama, femeie de serviciu .
Activist socialist încă din şcoală, idolul politic al lui Gusenbauer este Bruno Kreisky, charismaticul cancelar social-democrat care a condus Austria în anii 70 după modelul statului-providenţă scandinav.
Gusenbauer a devenit liderul social-democraţilor în 2000, cand predecesorul său, Viktor Klima, a demisionat după ce partidul a pierdut alegerile pentru prima dată din 1970. Preferinţa lui pentru vinurile roşii scumpe şi vacanţele în staţiunea de lux spaniolă Marbella nu a fost chiar pe placul colegilor săi de partid şi a starnit zambete sarcastice în randul conservatorilor, dar cine rade la urmă, rade mai bine.