Social

Suporterii echipelor Steaua si Rapid s-au incaierat inainte de meci

Aproximativ 40 de fani ai Rapidului şi ai Stelei s-au încăierat pe o terasă din cartierul 13 septembrie, conflictul fiind aplanat în cele din urmă de Jandarmerie , care a reţinut 18 suporteri . Circa 25 de suporteri giuleşteni, care se aflau la o terasă din cartierul bucureştean 13 septembrie, au fost atacaţi de aproximativ 15 fani stelişti, înarmaţi cu sticle şi bate. Conflictul dintre cele două tabere rivale a durat cateva minute, pană la intervenţia forţelor de ordine. Sosiţi la locul incidentului, jandarmii au reţinut în total 18 suporteri, care au fost duşi la secţia 18, unde au fost audiaţi şi amendaţi pentru deranjarea ordinii şi liniştii publice. Alte 12 persoane vor fi anchetate pentru tulburarea liniştii publice în zoana staţiei de metrou Titan. Jandarmeria romană, prin vocea colonelului Daniel Georgecu, a precizat că scandalurile dintre suporterii echipelor din Bucureşti sunt stabilite cu mult timp în urmă, Jandarmeria avand informaţii că fanii aranjează astfel de confruntări violente pe internet. Şeful Jandarmeriei Bucureşti, colonelul Daniel Georgescu, a declarat că, suporterilor implicaţi în scandalurile din cartierele 13 Septembrie şi Titan, li se vor întocmi dosare penale pentru ultraj şi distrugere. Ofiţerul a precizat că toate aceste scandaluri sunt plănuite cu mult timp înainte, ultraşii stabilind pe internet locul şi data confruntărilor."Avem informaţii că aceste incidente nu sunt întamplătoare. Fanii stabilesc cu exactitate data şi locuruile unde să aibă loc aceste ciocniri violente", a spus colonelul Georgescu. Cu 15 minute înainte de începerea derby-ului dintre Steaua şi Rapid, din etapa a 7-a a Ligii I, ciocnirile violente dintre fanii celor două formaţii s-au mutat din stradă în tribunele Stadionului Naţional din Complexul Lia Manoliu. Fanii rapidişti au forţat şi au rupt cordonul format din zeci de jandarmi, pătrunzand în sectorul rezervat galeriei steliste. Din fericire, după o intervenţie în forţă, jandarmii au reuşit să calmeze spiritele.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea