Social

Sucurile dulci cresc riscul de diabet

Băuturile nealcoolice care conţin zahăr, asociate cu o alimentaţie săracă măresc riscul obezităţii şi al diabetului, arată un studiu complex realizat de cercetătorii Universităţii Yale . Ei au analizat alte 88 de studii în privinţa băuturilor nealcoolice dulci şi felul în care ele afectează sănătatea. „Este ştiut de toată lumea faptul că băuturile nealcoolice ce conţin zahăr afectează sănătatea. Acum există şi probe ştiinţifice care susţin acest lucru", a declarat doctorul Kelly Brownell, conducătorul studiului. Datele adunate de Brownell şi echipa sa au arătat şi că un consum ridicat de băuturi nealcoolice îndulcite cu zahăr este legat de un consum scăzut de lapte, calciu şi alţi nutrienţi esenţiali, fibre şi fructe, precum şi cu un consum ridicat de carbohidraţi. Mai mult, s-a observat o diferenţă mare între studiile finanţate de industria de profil şi cele independente în privinţa consumului de băuturi nealcoolice şi efectele lor asupra sănătăţii. Brownell a semnalat că, în studiile finanţate de industria de profil, rezultatele sunt favorabile producătorilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea