Social

SUA impun Europei masuri de securitate aeriana fara precedent

„Serifi“ aerieni inarmati americani, la bordul fiecarui avion transatlantic. VisaWaiver contra semnarii masurilor de securitate? Administratia de la Washington pregateste un nou set de masuri privind securitatea aeriana, tradus prin diferite proceduri care vor face viata amara pasagerilor europeni. Potrivit unui document american citat de The Guardian, SUA exercita presiuni asupra celor 27 de state UE sa accepte noile reguli ce vor fi impuse zborurilor transatlantice. Printre acestea – instalarea cate unui agent de securitate inarmat la bordul fiecarui avion ce vine ori pleaca din Statele Unite. In plus, toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa transmita americanilor informatii personale nu numai despre pasagerii europeni care aterizeaza in SUA, ci chiar si despre cei care doar trec peste teritoriul american. Daca acest lucru nu se va intampla, regimul liber de vize cu statul european respectiv va fi revizuit, potrivit unor oficiali europeni. Iar peste cel mult cateva luni, Departamentul american pentru securitate interna va impune si un nou sistem de “permise” pentru europenii care ajung in SUA. Astfel, toti cetatenii, fie ca e vorba de francezi ori chiar de aliatii britanici, vor trebui sa depuna online o cerere pentru a primi permisiunea de a intra in spatiul american. Miscarea trebuie facuta cu mult timp chiar inainte de a-ti face rezervarea sau cumpararea biletului de avion. Apoi, cireasa de pe tort, americanii cer chiar si informatii despre familiile pasagerilor aerieni, chiar daca acestea nu au nici cea mai vaga intentie de a calatori spre SUA, ci doar isi insotesc rudele pana la imbarcare. Noul document, motivat prin acelasi scop, al luptei impotriva terorismului, circula deja prin capitalele europene, pentru a se strange aprobarile necesare.

"Santaj", acuza oficialii UE Intentiile administratiei lui George W.Bush nici nu au devenit inca publice si i-au infuriat deja pe oficialii europeni, dar si companiile aeriene europene, ce le-au catalogat imediat drept “absurde”. La ora actuala, UE transmite despre fiecare pasager european cu destinatia SUA 19 tipuri de informatii. Pe langa faptul ca deja se transmit americanilor liste cu o multime de detalii personale despre europeni, ieri, un nou plan pentru siguranta aeriana se dezbatea la nivel european. Oficiali de la Bruxelles au apreciat ca cerintele Washingtonului reprezinta pur “santaj” si ca multi vest-europeni ar putea avea nevoie de vize de acum inainte, daca guvernele lor decid sa nu se conformeze. Cu toate acestea, Comisia Europeana copiaza in parte modelul american privind siguranta aeriana si intentioneaza sa creeze o baza de date imensa cu informatiile personale despre pasageri. Printre verificarile aeriene se numara si obligatia de a da informatii legate de cartea de credit si despre adresa de domiciliu (informatii ce vor fi stocate timp de 13 ani), care a primit deja aprobarea ministrilor de Interne din UE.

Romania, presata si ea de administratia sua

Ofensiva securitara a Washingtonului a fost lansata in prima etapa in special in statele membre ale Uniunii Europene din Est. Potrivit cotidianului The Guardian, miscarea are legatura directa cu faptul ca cetatenii din multe state central si est-europene ce au aderat la Uniune in ultimele doua valuri ale extinderii au inca nevoie de vize pentru a intra pe teritoriul Americii. “Americanii incearca sa obtina o imbunatatire a programelor Visa-Waiver (n.r. programul a fost obtinut deja de Cehia si promis si Romaniei, intr-un viitor apropiat).Totul este inclus in acest memorandum de intelegere care trebuie semnat de toate statele UE”, afirma un diplomat vest-european citat de The Guardian. In ciuda intereselor fiecarui stat de a obtine eliminarea vizelor pentru SUA, Bruxelles-ul a solicitat guvernelor respective (printre care probabil si celui de la Bucuresti) sa nu semneze acordul in schimbul VisaWaiver, pentru a nu slabi pozitia de negociere la nivelul Uniunii Europene in ansamblu. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea